Topul liceelor după admitere. Specializările preferate de elevii cu note mari. 126 au rămas nerepartizați

22 iulie 2026

Capitala domină topul primelor 15 licee după media de admitere. Doar 126 de absolvenți din această promoție nu și-au găsit un loc în prima etapă de repartizare.

Elev: „N-a fost așa de greu, că sunt aici din clasa zero. Mă știu toți profesorii de băiat cuminte.”

Peste 60% dintre cei repartizați au intrat chiar la primul liceu și prima specializare trecute în lista de opțiuni. În multe cazuri, elevii au rămas în aceeași unitate unde au făcut gimnaziul.

Băiat: „Aici am terminat, aici continuăm.”

Reporter: „Ce profil?

Băiat: „Mate-info.”

Ultimele note de admitere sunt, în general, cu 10-15 sutimi sub cele de anul trecut.

Cele mai căutate trei specializări de către elevii cu note foarte bune sunt în domeniul mate-info: Sfântul Sava și Gheorghe Lazăr, unde s-a tras linie la 9,70, și Spiru Haret, cu ultima medie 9,67. Următoarele două locuri sunt tot în zona reală, științele naturii, din liceele Sfântul Sava și Gheorghe Lazăr. De fapt, în top 15, specializările umaniste apar doar de trei ori.

Carmen Tănăsescu, director: „Profilul real este cel care oferă copilului mai multe posibilități spre același profil, dar totodată te poți liniștit orienta și spre drept. Profilul uman este destul de îngust. Este mai greu să faci o mișcare spre o facultate care necesită cunoștințe puternice de real.”

Au fost doar opt elevi care au luat 10 la evaluarea națională, față de 85 în 2025. Trei dintre ei au fost admiși la Colegiul Lazăr și unul la liceul Moisil din Capitală. Restul, la colegii din Iași, Târgu Jiu, Târgu Mureș și Ploiești.

Corespondent Știrile PRO TV: „La repartizare au apărut și unele paradoxuri. Peste o sută de copii cu medii între nouă și 10 s-au orientat către filiera tehnologică, în timp ce 15.000 dintre colegii lor, cu medii în același interval, au ales licee teoretice. Și invers, peste 3.000 de elevi cu medii până la 4,99 au intrat pe filiera teoretică, deși majoritatea absolvenților sub cinci, mai mult de 21.000, s-au îndreptat spre învățământul tehnologic.”

21 de județe și trei sectoare au totuși și candidați nerepartizați, în total 126 de copii, cel mai mic număr din ultimii șapte ani, potrivit Ministerului Educației. Aceștia vor intra automat, după 31 iulie, în cea de-a doua etapă de distribuție.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.