
Școala de Valori, în parteneriat cu Centrul de Inovație și e-Health și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, organizează pe 14 iulie, de la ora 18:00, un nou webinar din seria „Doza de Educație”, dedicat viitorului cercetării medicale și rolului inteligenței artificiale în sănătate.
Evenimentul, transmis live pe pagina de Facebook a Școlii de Valori, își propune să aducă în prim-plan modul în care cercetarea și analiza datelor transformă practica medicală, dar și oportunitățile pe care acest domeniu le oferă tinerilor interesați de inovare.
Invitații ediției sunt:
- Dr. Andrada Artamonov, medic rezident Radiologie și Imagistică Medicală, asistent de cercetare la UMF „Carol Davila” și coordonator al Nucleului de Analiză de Date și AI din cadrul Centrului de Inovație și e-Health;
- Andreea-Ramona Treteanu, membru al Nucleului de Analiză de Date și AI din cadrul Centrului de Inovație și e-Health și tânăr cercetător.
Discuția va fi moderată de Silvia Bogdan, președinta Școlii de Valori și coordonatoarea Departamentului Educație-Cercetare.
Participanții vor afla cum contribuie inteligența artificială la dezvoltarea medicinei moderne, care sunt direcțiile actuale de cercetare și ce competențe sunt necesare pentru o carieră în domeniul inovării medicale.
Webinarul este deschis publicului larg, iar participarea este gratuită, prin accesarea transmisiunii live pe Facebook în data de 14 iulie, ora 18:00.
