Rezultate bacalaureat 2026. Numărul mediilor de zece este dublu față de anul trecut. Ce spun experții despre subiecte

7 iulie 2026

Specialiștii în educație pun acest fenomen pe seama subiectelor care au implicat, în mai mare măsură, logica și imaginația candidaților. Bilanțul acestei sesiuni arată și că peste 36.000 de tineri au picat ori nu au mers deloc la examen. Cei nemulțumiți, care au contestat notele, rămân cu emoții până pe 13 iulie, când vor afla mediile finale.

Filip Brașoveanu, elev de 10: „Inițial de la colegi, m-au sunat că au apărut rezultatele, eu nu le-am prins când m-am uitat. Nu pot să nu fiu recunoscător pentru oamenii care m-au ajutat”.

Tudose Maria Lavinia: „Din septembrie am tot muncit, am învățat pentru teste, mi-am făcut tot felul de scheme, de schițe, am citit foarte mult, m-am documentat”.

Ștefania Bonciu: „Cred că orice notă ar fi fost m-aș fi bucurat, pentru că este munca mea, și cred că nota nu definește o persoană”.

Citește și


Corespondent PRO TV: „Sunt 45 de medii de 10 în această sesiune, de două ori mai multe decât anul trecut, când au fost 23. 12 dintre ele au fost acordate în capitală, 3 chiar aici la Colegiul Lazăr, câte una-două în jumătate din județele țării, cu mențiunea că 22 de județe nu au dat, de această dată, niciun candidat de 10. Totuși adunând toate notele de 10 de la probele scrie, constatăm că au fost 7190 de teze perfecte! Și rata de promovare a crescut, față de anul trecut, cu o jumătate de punct procentual”.

Adică de la 74,3% în 2025, la 74,8%, cumulat, pentru toate promoțiile. Paradoxal față de alți ani, au fost de cinci ori mai multe note de 10 la matematică față de română – 2289 față de 454.

Cluj conduce de la distanță topul județelor, cu peste 89% elevi care au reușit, urmat de Brașov, Brăila, Alba, Iași și Sibiu. Se observă însă o uriașă prăpastie între rata de succes în urban – 75% și cea din rural – doar 52%. Ministerul Educației nu a comentat această situație.

Marian Stas, expert educație: „Sunt raportate la numărul de elevi care au intrat în sală și nu la numărul de copii care au făcut 12 clase, și care e de vreo 145.000. Și în ăia a investit statul român. Trag un semnal de alarmă pentru discrepanța uriașă între mediul urban și rural”.

Cei nemulțumiți de rezultate pot depune contestații până joi. Cei peste 31.000 de concurenți picați și 4700 care nu s-au prezentat au o nouă șansă, în sesiunea de toamnă. 67 de candidați eliminați pentru fraudă vor sta pe tușă în următoarele două sesiuni. ​

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.