Adrian Gadea: Investitiile in educatie sunt cele mai importante

28 iunie 2026

Președintele Consiliului Județean Teleorman, Adrian Gâdea, a participat la evenimentul care a marcat 20 de ani de la înființarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională.

Cu această ocazie, pe lângă mulțumirile adresate angajaților acestei instituții, președintele CJ Teleorman a spus că pentru el investițiile în educație reprezintă cea mai importantă investiție care poate fi făcută:

”Am participat, astăzi, la evenimentul dedicat aniversării a 20 de ani de activitate a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, un moment important pentru educația și sprijinul oferit copiilor din județul nostru.

Cu acest prilej, i-am felicitat pe toți cei care au pus suflet în această instituție și le-am mulțumit pentru cele două decenii de muncă, implicare, răbdare și profesionalism dedicate copiilor, părinților și comunității.

Consiliul Județean a înțeles importanța acestei instituții și a susținut și va susține în continuare funcționarea Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, considerând că investiția în educație și în sprijinul copiilor este una dintre cele mai importante investiții pe care o administrație publică le poate face.

La mulți ani Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Teleorman!”, a scris el pe pagina sa de Facebook.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.