Rețeta din spatele unor copii de succes. Cum se cresc elevii de 10 care fac și sport de performanță

26 iunie 2026

Performanța în sport și performanța școlară sunt văzute de multe ori în societatea românească ca două lucruri diametral opuse și care se exclud una pe cealaltă. Există însă atât studii dar și cazuri de elevi, care dovedesc exact contrariul, mai ales dacă sunt respectate câteva reguli de aur. 

Andra Romaniuc selecționată la naționala srce fotbal feminin U 16

Andra Romaniuc( stânga) a fost selecționată de două ori la naționala României FOTO Andra Romaniuc

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În România există de mult concepția că performanța sportivă exclude performanța școlară și invers. Sau, cu alte cuvinte, conform acelorași concepții, un copil ori face sport de performanță, ori școală, ambele fiind aproape imposibil de realizat.

Sunt încă destui părinți români care consideră că este mai bine ca elevul să facă mai multă școală decât sport, sacrificând, de exemplu, orele destinate mișcării fizice pentru a lucra mai mult la matematică, română sau alte obiecte considerate importante. De cealaltă parte, sunt și părinți care au pretenția ca profesorii să fie îngăduitori la școală cu sportivii de performanță, pe principiul „La ce le trebuie atâta școală?”, că ei oricum se fac boxeri, fotbaliști, luptători, atleți și așa mai departe.

Ba mai apare și sintagma: „Nu ai cum să fii bun la toate”. Ei bine, în România există destui elevi ai imposibilului. Adică copii care reușesc, în mod miraculos pentru unii, să aibă rezultate fenomenale la școală, dar și să facă performanță la cel mai înalt nivel în domeniul sportiv. În plus, studiile de specialitate vin să confirme faptul că, într-adevăr, sportul merge mână în mână cu performanțele școlare și este recomandat pentru sporirea capacității intelectuale. Totodată, la rândul său, performanța intelectuală crește succesul în carieră al sportivilor și îi ajută să reușească mai bine în viață după ce își încheie activitatea de performanță. „Adevărul” vă prezintă atât opinii de specialitate, cât și exemple de elevi care reușesc să aibă 10 pe linie la școală și, în același timp, să obțină performanțe notabile în plan sportiv.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Portar la națională, cu zece pe linie

Unul dintre cele mai bune exemple este Andra Romaniuc, o tânără de 18 ani din municipiul Botoșani. Este elevă în clasa a XII-a la Liceul cu Program Sportiv din Botoșani, unul dintre liceele vocațional-sportive de top la nivel național și unde se pune accent pe școală și sport în egală măsură, cu un spirit de disciplină aparte. Andra este portar al echipei feminine de fotbal a FC Botoșani și, totodată, are în palmares și două selecții la naționala feminină de fotbal a României, la junioare. Antrenează copii la un club local, are rezultate foarte bune la olimpiadele naționale de teorie sportivă și i se profilează o carieră de succes. Andra nu este doar o fotbalistă de națională, ci și un elev eminent. A încheiat anul cu 10 pe linie și a luat premiul I. De altfel, pentru Andra Romaniuc, performanța în sport și în educație au mers mereu mână în mână. „Pentru mine, școala a fost mereu importantă, la fel și sportul. Și una, și alta au fost foarte importante”, mărturisește Andra.

Andra Romaniuc joacă la echipa feminină a FC Botoșani

Andra Romaniuc în poartă FOTO Andra Romaniuc

Pasiunea pentru fotbal a început din copilărie. „Era pusă mereu în poartă de verișorii ei. Și acolo a prins «microbul». De mică am avut pasiunea asta, am fost pusă în poartă de verișorii mei și de acolo s-a aprins flacăra și am vrut mult să continui”, adaugă Andra. Așa a ajuns portar la FC Botoșani și, totodată, a prins două selecții importante la echipa națională feminină de fotbal. Mai precis, la U15 și U16.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Am făcut parte din lotul național, ca portar, și am participat la diferite turnee de dezvoltare”, adaugă Andra. Tânăra botoșăneancă spune că nu are niciun secret pentru faptul că reușește să obțină și performanțe educaționale, dar și sportive, spre deosebire de mulți alți copii din generația ei, care aleg ori una, ori alta.

Andra Romaniuc la naționala României FOTO Andra Romaniuc

Andra Romaniuc la naționala României FOTO Andra Romaniuc

„Pe parcursul anilor am încercat să fiu cât mai constantă, să am medii cât mai bune. Am învățat la toate materiile. Pentru mine, toate materiile sunt importante, au rolul lor în dezvoltarea mea. În plus, de mică am fost perfecționistă în toate. Și am încercat să creez un echilibru între sport și educație”, explică Andra.

„Este important să fii organizat și disciplinat”

Pe lângă Andra Romaniuc, mai sunt și alte eleve care vin să contrazică toate miturile urbane și educaționale despre sport și învățătură. De exemplu, Irina Funduianu este elevă în clasa a X-a și reușește cu brio să facă performanță atât la nivel educațional, cât și sportiv. A terminat anul școlar doar cu medii de 10. În același timp, este o atletă de top, reușind să ajungă campioană națională în proba de alergare montană, dar și la proba de cros. Și-a creat singură propriul sistem și, totodată, mărturisește că este foarte organizată.


„Uită de jocuri și sport”. Sfat pentru copii de la Alexandr Wang, cel mai tânăr miliardar din lume

„Am deprins singură cum să învăț, cum să mă organizez. Să-mi planific bine timpul, pentru a fi odihnită și la antrenamente, să-mi fac bine lecțiile, să citesc, să învăț, să am și timp liber. Este important să fii organizat și disciplinat”, precizează Irina.

Irina Funduianu campioană la alergare montană

Irina Funduianu, pe podium FOTO LPS Botoșani

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

O altă botoșăneancă, Beatrice Ungureanu, este, de asemenea, un exemplu ideal. A terminat liceul ca șefă de promoție, cu media 10 în toți anii de studiu. Și, atenție, practică luptele libere, reușind să urce pe podium la nivel național.

„Am luat locul II, locul III, cu echipa, individual. La școală sunt șefă de promoție. Am terminat clasa a XII-a. Am avut media generală 10 în toți anii de studiu. Efectiv, am reușit să creez un echilibru între pregătirea sportivă și lecțiile de la școală. Am luat totul încet, metodic, organizat. Am învățat în fiecare zi, pentru fiecare obiect, nu am lăsat nimic pe ultima sută de metri, nu am lăsat să se acumuleze lacune. Așa am reușit”, spune Beatrice.

Sportul îmbunătățește performanțele academice. Secretul succesului

Studiile de specialitate arată faptul că sportul, inclusiv sportul de performanță, merge mână în mână cu performanța școlară. Din contră, s-a demonstrat că sportul stimulează și îmbunătățește performanța academică. Este vorba în special despre un studiu important realizat de specialiștii Universității din Sydney, Australia, prin Charles Perkins Centre. Au fost, totodată, luate în considerare rezultatele a peste 115 studii realizate la nivel mondial, care au inclus peste un milion de elevi din mai multe zone ale globului, cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Studiul indică faptul că inclusiv o participare moderată la activități sportive în cadrul orelor de sport, adică două ore pe săptămână, are un efect vizibil.

Credem că observăm această legătură deoarece activitatea sportivă are loc imediat înaintea lecțiilor academice și, prin urmare, poate avea un efect imediat asupra atenției copiilor și asupra concentrării lor la sarcinile școlare. Am observat că cele mai importante îmbunătățiri au apărut la disciplinele matematică și științe”, precizează Katherine Owen, medic coordonator al studiului, publicat în revista științifică „Medicine & Science in Sports & Exercise”. 

Copii jucând fotbal

Sportul îmbunătățește și performanța școlară FOTO healthline


De ce sportul îți face copilul mai deștept. Psiholog: „Pentru mulți copii, mișcarea restabilește o relație sănătoasă cu propriul corp”

Alte studii indică faptul că exercițiile fizice modifică fizic creierul, crescând volumul în regiunile asociate memoriei și funcțiilor cognitive. De aici apar rezultate mai bune la științe.

Secretele elevilor care fac performanță și la sport, dar și la învățătură, spun specialiștii, se află de fapt în disciplină și organizare. Elevii de performanță își planifică săptămânile în avans și știu exact când au teste și antrenamente, evitând învățatul pe ultima sută de metri. În loc să învețe ore întregi, folosesc perioade scurte de concentrare în pauzele dintre antrenamente.

Apoi este acea „growth mindset”, definită de mulți specialiști și tradusă ca „mentalitate de creștere” sau „mentalitate a succesului”. Ei sunt copiii care acceptă eșecul și învață din el. Atât în știință, cât și în sport, învățarea implică încercare, eroare și reziliență. Acești copii tratează eșecul ca pe o oportunitate de învățare, nu ca pe un eșec final.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Totodată, un ingredient important este pasiunea pentru sport și învățare, ceea ce îi ajută să mențină un ritm constant în ambele domenii, fără surmenare.

Nu în ultimul rând, importante sunt somnul și recuperarea. Somnul este momentul în care creierul procesează informația, iar mușchii se refac. Ei prioritizează 8–10 ore de somn de calitate pe noapte. Sunt elevii care muncesc inteligent, nu neapărat mai mult. În loc de antrenamente sau repetiții excesive, folosesc sesiuni scurte, dar intense și de calitate, atât în sport, cât și în studiu.

Se bazează pe un management strategic al timpului și pe motivație internă, mai degrabă decât pe un geniu înnăscut. Secretul constă într-un stil de viață echilibrat, în care activitatea fizică regulată îmbunătățește activ funcționarea cognitivă. Practic, sportul și învățarea academică se ajută una pe cealaltă. Suprapunerea dintre cele două domenii implică o rutină zilnică strictă și o mentalitate sănătoasă de creștere.

Culmea, în România, în urma unui sondaj realizat de World Vision România în rândul părinților și profesorilor de educație fizică și sport din mediul rural, apar rezultate îngrijorătoare. Aproximativ 81% dintre copii nu au activități sportive în afara orelor de educație fizică.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.