Sindicatele din Educație pichetează, mâine, Palatul Parlamentului. Profesorii vor depune peste 160.000 de semnături pentru anularea Legii Bolojan

24 iunie 2026

Protest în fața Parlamentului. Ce prevede inițiativa susținută de sindicate

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au anunțat organizarea unui pichet la Palatul Parlamentului, joi, 25 iunie, începând cu ora 11:00.

Potrivit unui comunicat comun al celor trei organizații, reprezentanții angajaților din învățământ vor depune la Registratura Parlamentului peste 160.000 de semnături de susținere pentru o inițiativă cetățenească de modificare și completare a Legilor Educației. Sindicatele reprezintă interesele a peste 300.000 de salariați din învățământul preuniversitar, universitar și din cercetare.

Demersul legislativ a fost depus la începutul lunii februarie 2026 și urmărește anularea efectelor Legii nr. 141/2025, act normativ contestat de organizațiile sindicale.

Profesorii acuză că legea a introdus măsuri care afectează atât personalul didactic, cât și calitatea actului educațional. Printre acestea se numără majorarea normei didactice de predare, reducerea la jumătate a tarifului pentru plata cu ora și creșterea numărului de elevi sau preșcolari din clase și grupe.

„Prin acest demers legislativ solicităm anularea prevederilor anti-educație distructive impuse prin Legea nr. 141/2025”, transmit reprezentanții sindicatelor.

Reducerea numărului de elevi din clase și revenirea la vechea normă didactică

Printre principalele măsuri propuse de inițiativa legislativă se află combaterea supraaglomerării școlare prin limitarea efectivelor de elevi. Sindicatele propun maximum 22 de elevi într-o clasă din învățământul primar și cel mult 26 de elevi la gimnaziu și liceu.

De asemenea, organizațiile solicită revenirea la norma didactică existentă înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2025 și reducerea acesteia cu două ore pentru profesorii care au gradul didactic I și o vechime de peste 25 de ani.

O altă revendicare vizează recalcularea tarifului pentru plata cu ora după formula utilizată anterior modificărilor legislative din 2025.

Sindicatele propun și măsuri pentru atragerea cadrelor didactice în comunitățile izolate sau defavorizate. Concret, acestea susțin acordarea, începând cu anul școlar 2026-2027, a unei prime de instalare neimpozabile echivalente cu trei salarii de bază pentru profesorii care se titularizează în astfel de zone și care rămân pe post cel puțin cinci ani.

Totodată, inițiativa prevede eliminarea învățământului simultan pentru clasa a VIII-a, indiferent de numărul elevilor, măsură despre care sindicaliștii afirmă că ar contribui la asigurarea unor șanse egale pentru toți elevii.

Sindicatele din Educație pichetează, mâine, Palatul Parlamentului. Profesorii vor depune peste 160.000 de semnături pentru anularea Legii Bolojan
Sindicaliștii solicită, printre altele, revenirea la norma didactică de 18 ore. Foto: Shutterstock

Sprijin pentru studenții care aleg cariera didactică

Proiectul conține și prevederi dedicate învățământului superior. Astfel, studenții înscriși la programe de licență didactică cu dublă specializare sau la masterat didactic ar urma să primească burse echivalente cu salariul net al unui profesor debutant.

În plus, elevii medaliați la olimpiade internaționale și-ar putea păstra bursa de excelență pe toată durata studiilor universitare de licență în România, cu condiția menținerii performanțelor academice.

Liderii sindicali cer parlamentarilor să analizeze și să dezbată în regim de urgență inițiativa legislativă. „Facem un apel către parlamentarii din Parlamentul României, solicitându-le discutarea în regim de urgență a acestei inițiative legislative, astfel încât anul școlar 2026-2027 să înceapă în condiții optime, atât pentru angajații din învățământ, cât și pentru beneficiarii direcți ai sistemului educațional”, se arată în comunicatul organizațiilor sindicale.

Sindicatele din Educație pichetează, mâine, Palatul Parlamentului. Profesorii vor depune peste 160.000 de semnături pentru anularea Legii Bolojan
Sindicatele din Educație pichetează, mâine, Palatul Parlamentului. Profesorii vor depune peste 160.000 de semnături pentru anularea Legii Bolojan

Programul protestului

Acțiunea va avea loc în alveola Parcului Izvor, din fața Palatului Parlamentului, după următorul program:

  • 10:30 – 11:00: adunarea participanților;
  • 11:00 – 13:00: desfășurarea protestului;
  • 13:00 – 13:30: defluirea participanților.

Prin această mobilizare, sindicatele încearcă să crească presiunea asupra legislativului pentru modificarea unor prevederi pe care le consideră nocive pentru sistemul de educație și pentru personalul din învățământ.

Vezi subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2026 – ce le-a picat elevilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.