Program de guvernare/ Atingerea până în 2030 pentru Educație a țintei de 15% din bugetul general consolidat

22 iunie 2026

Atingerea până în 2030 a țintei de alocare a 15% din bugetul general consolidat pentru Educație și până la 1% pentru Cercetare, reprezintă obiective ale Guvernului Veștea, potrivit programului de guvernare depus duminică la Parlament.

‘România trebuie să pregătească și să transfere prin educație cele opt competențe-cheie, prin care absolvenții să devină buni specialiști, buni cetățeni și oameni cu o calitate bună a vieții. Absolvenții trebuie să se poată integra eficient pe piața muncii (nivelul 3 de calificare după clasa a XI-a, respectiv nivelul 4 după absolvirea liceului) și/sau să-și continue studiile la nivel postliceal și/sau universitar. Educația va fi motorul mobilității sociale, al inovației și dezvoltării economice sustenabile, prin asigurarea unui sistem de învățământ centrat pe elev, echitabil și incluziv, sprijinit de profesori motivați și corespunzător formați. Rata abandonului școlar și cea a analfabetismului funcțional nu depășesc media europeană. Până în 2030 se urmărește atingerea țintei din legislație de 15% pentru educație din bugetul general pe cheltuieli (pentru tot domeniul educației)’, se arată în document.

În acest sens, Guvernul Veștea își propune creșterea calității educației, reducerea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional prin reforme.

‘Propunem extinderea școlilor-pilot pentru inovații curriculare și învățământ dual, iar manualele vor fi completate cu platforme de e-learning și alte instrumente interactive. Se va acorda o atenție sporită educației timpurii și infrastructurii de creșe. De asemenea, se va urmări consolidarea statutului profesorilor prin susținerea formării și dezvoltării profesionale a acestora, intrarea în sistem pe bază de merit, prin salarii competitive și evaluări bazate pe performanță (inclusiv, spre exemplu, privind congruența dintre notele elevilor în școală și la examenele naționale). Extinderea programului masă caldă în școli (pentru reducerea abandonului școlar)’, se mai menționează în document.

În privința învățământului universitar și cercetării, obiectivele Guvernului Veștea cuprind formarea de resursă umană înalt calificată; sistemul național de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) să genereze cunoaștere științifică, prin care să fie rezolvate probleme teoretice și/sau practice.

‘Guvernul va consolida colaborarea cu universitățile și institutele de cercetare pentru creșterea capacității de analiză, prognoză și fundamentare a politicilor publice’, se mai arată în programul de guvernare.

Cabinetul Veștea își mai propune diferențierea universităților prin misiuni (educație, educație și cercetare, educație și cercetare avansată) și evaluările instituționale raportate la aceasta, reorganizarea cercetării într-un sistem național eficient, mai ales în baza evaluării demarate în 2025 – ‘cu finanțare publică crescândă până la 1% din PIB până în 2030’.

Se promovează concentrări academice, susținând inovarea tehnologică și socioculturală, se încurajează parteneriatele public-privat pentru transfer tehnologic, crearea unui hub regional de inovare și atragerea companiilor internaționale prin facilități fiscale, lansarea de competiții multianuale pentru cercetători și alinierea priorităților CDI cu temele din programele europene, dar și cu strategiile naționale, mai prevede programul de guvernare.

Totodată, ‘etica trebuie să fie un demers transversal în educație-cercetare, organizată după bunele practici europene’, menționează documentul.

Guvernul Veștea își mai propune continuarea reorganizării structurilor teritoriale ale Ministerului Educației și Cercetării, în vederea eficientizării, descentralizării și debirocratizării activității de management școlar, precum și pentru un nivel de sprijin mai ridicat pentru școli, în logica că ‘politicul se oprește la poarta școlii!’. AGERPRES / (AS – redactor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frățilă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Citiţi şi:

*Program de guvernare/ Secții specializate pentru mediul de afaceri, digitalizarea instanțelor – priorități în Justiție

*Program de guvernare/Prioritizarea și finalizarea proiectelor din programele naționale, foaie de parcurs privind reforma administrativ-teritorială

*Program de guvernare/Premierul desemnat mizează pe dezvoltarea unei divizii de cargo aerian a Poștei Române

*Program de guvernare/ Sănătate: Acces echitabil la servicii; o nouă politică de preț a medicamentelor

*Program de guvernare/Crearea unei platforme unice pentru toate serviciile publice, obiectiv central în digitalizare

*Program de guvernare/ Consolidarea triadei strategice: parteneriatul cu SUA, NATO și UE – prioritate în politica externă

*Program de guvernare/Modernizarea sistemului de irigații, creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente, obiective în domeniul agriculturii

*Program de guvernare/ Creșterea graduală a cheltuielilor de apărare și consolidarea posturii de pilon de stabilitate la Marea Neagră

*Program de Guvernare/Deficitul bugetar cash trebuie redus la 127 miliarde lei; traiectoria vizează 110 miliarde lei

*Program de guvernare/ Creșterea capacității de analiză integrată a datelor operative pentru anticiparea amenințărilor (Afaceri Interne)

*Program de guvernare/Măsuri de creștere a accesului echitabil la cultură și educație prin cultură pentru toate categoriile sociale

*Program de guvernare/Absorbția a 100% din granturi și maximizarea tragerilor din împrumuturi – țintele pentru MIPE

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.