Protest al profesorilor la Guvern și la Parlament. Sindicaliștii cer retragerea legii salarizării. Lista revendicărilor

20 iunie 2026

Sindicaliștii acuză proiectul că încalcă flagrant legislația, sfidează angajamentele anterioare și disprețuiește sistemul național de învățământ.

Liderii sindicali au anunțat un protest de amploare în fața Guvernului și Parlamentului, cu aproximativ 20.000 de persoane.

Câteva mii de participanţi la protestul din faţa Guvernului au pornit în marş spre Palatul Parlamentului.

Corespondent PROTV: „Organizatorii protestului spun că reprezintă interesele a peste 300.000 de angajați din sistemul de învățământ. La București au venit astăzi profesori și angajați din zona auxiliară și au stat să scandeze preț de o oră, mai întâi în Piața Victoriei. Acum aproape au încheiat marșul de aproape 3 kilometri până în apropierea Palatului Parlamentului. Principala nemulțumire a participanților este faptul că în ultimul an au pierdut mai multe dintre beneficiile salariale câștigate în timpul grevei generale din 2023. Totul a început în august anul trecut, atunci când cuantumul plății cu ora a fost tăiat la jumătate.

Citește și


Ulterior, au fost pierdute și alte sporuri, printre care cel de stres neuropsihic, iar proiectul noii legi de salarizare unitară în sistemul de stat prevede și reducerea sporului pentru predare simultană la jumătate, la fel și pentru cel de predare în zone izolate. Indemnizația de dirigenție va fi plafonată la o sumă mai mică – 400 de lei brut, iar sporul de doctorat va fi integrat în salariul brut. Așadar, nu va mai fi plătit separat. Liderii de sindicat spun că astăzi vor avea discuții cu toate grupurile parlamentare și că își vor duce din nou doleanțele și la Guvern; altfel, nu vor încheia protestele până la ameliorarea situației, deoarece, spun ei, pentru unii profesori salariul net a scăzut cu peste 1.000 de lei în această perioadă.”

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” susțin că proiectul actual este „o încălcare flagrantă a legislației în vigoare” și „o dovadă incontestabilă de dispreț la adresa întregului sistem național de învățământ”.

„În loc să corecteze anomaliile din trecut, acest proiect afundă și mai mult statutul personalului didactic în precaritate și impredictibilitate”, se arată într-un comunicat transmis miercuri.

Principalele nemulțumiri ale sindicaliștilor

Sindicaliștii reclamă încălcarea OUG nr. 57/2023, actul normativ obținut în urma protestelor din ultimii ani, care stabilește că baza de calcul pentru salarizarea din învățământ trebuie raportată la salariul mediu brut pe economie pentru profesorul debutant.

„Grila de salarizare trebuie astfel construită încât să țină cont de evoluția în carieră pentru motivarea corpului profesoral. Este imperios necesar ca raportul dintre salariul de bază maxim și salariul profesorului debutant să fie de cel puțin 1,47:1”, se arată în comunicat.

De asemenea, sindicaliștii invocă nerespectarea acordurilor stabilite cu Banca Mondială și Ministerul Muncii, potrivit cărora salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar ar trebui să fie echivalat cu cel al unui medic specialist.

„Grile și coeficienți umilitori”

Un alt punct de nemulțumire vizează poziționarea profesorilor în grila de salarizare. „Este de-a dreptul inacceptabil ca salariul maxim al unui profesor din învățământul preuniversitar să nu atingă nici măcar coeficientul 3 pe o scară de la 1 la 8! Prin această ierarhizare, personalul din școli este menținut în pătrimea inferioară a grilei de salarizare din sectorul bugetar”, acuză sindicaliștii.

De asemenea, proiectul este criticat pentru că anulează indemnizația pentru titlul științific de doctor, ceea ce ar reduce atractivitatea studiilor doctorale și ar diminua veniturile celor care beneficiază în prezent de această indemnizație.

Promisiuni neonorate și stat eșuat

Sindicaliștii amintesc că, la adoptarea Legii salarizării nr. 153/2017, guvernanții au promis că următoarea categorie de salariați tratată cu prioritate va fi cea a profesorilor. „Acum profesorii trebuie să mai aștepte. Până când? Un stat care, prin cei care-l conduc, nu este în stare să găsească resursele financiare pentru finanțarea corectă a educației este un stat eșuat”, se afirmă în comunicat.

Sindicatele din Educaţie organizează acţiuni de protest în faţa sediului Guvernului şi în faţa Palatului Parlamentului, solicitând o salarizare corectă a angajaţilor din acest domeniu şi respingând proiectul de Lege privind salarizarea bugetarilor. 

Organizatorii aşteaptă circa 20.000 de persoane la manifestări.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” organizează un miting pentru a atrage atenţia asupra necesităţii unei salarizări corecte a personalului din învăţământ, precum şi asupra faptului că salariaţii din educaţie resping proiectul Legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

„Măsurile de austeritate impuse recent şi nepăsarea guvernanţilor faţă de angajamentele asumate în anii trecuţi ne obligă să ieşim din nou în stradă. Fără o reacţie fermă şi unitară, drepturile noastre vor fi din nou afectate. Vă chemăm pe toţi să vă alăturaţi unei acţiuni masive de protest, în data de 17 iunie 2026, la Bucureşti. Fiecare angajat din educaţie are dreptul la condiţii socio-profesionale decente şi la recunoaşterea muncii depuse prin salarii corecte. Fiecare copil are dreptul la o educaţie de calitate”, au arătat reprezentanţii FSLI, într-un mesaj transmis pe Facebook.

Printre revendicările manifestanților se numără:

  • Respectarea angajamentelor asumate după protestele din 2023;
  • Salarii decente, corecte, care să țină pasul cu inflația;
  • Respect și recunoaștere pentru toți angajații din educație, inclusiv personalul auxiliar și administrativ;
  • Anularea măsurilor de austeritate care distrug școala românească.

La evenimentul care este programat să înceapă miercuri, la ora 10.00, în faţa sediului Guvernului, sunt aşteptate să participe circa 20.000 de persoane. Între orele 12.00 şi 13.00, participanţii vor porni către alveola Parc Izvor, pe traseul Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Bd. Naţiunile Unite – punct final Alveola Parc Izvor şi Bd. Naţiunile Unite, protestul continuând în faţa Palatului Parlamentului.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.