BAC la Istorie. Cum se rezolvă corect fiecare cerință și unde pierd elevii cele mai multe puncte. Recomandările unei profesoare de la Colegiul „Sfântul Sava”

„Recomand elevilor mei să lucreze subiectele respectând ordinea lor. Textele trebuie citite cu mare atenție pentru a înțelege la ce se referă ele. Apoi, elevul citește fiecare cerință în parte și caută în textul suport informațiile necesare redactării răspunsului pentru cerințele 1-5, de la subiectele I și II”, explică profesoara Radu Elena Denis.Odată identificată informația în text, următorul pas este înțelegerea tipului de cerință. Nu toate întrebările cer răspunsuri elaborate. Din contră, multe dintre ele sunt concepute pentru răspunsuri scurte și directe.

„Aceste cerințe (numiți, precizați, menționați) intră în categoria celor care necesită un răspuns scurt”, spune profesoara. Asta înseamnă că, dacă subiectul cere numirea unui lider politic, a unei instituții sau a unui stat, elevul nu este obligat să formuleze o propoziție întreagă. „Se punctează orice mod de redactare a răspunsului corect (prin precizare/menționare simplă sau în enunț)”, precizează profesoara.

La fel se întâmplă și în cazul cerințelor de tipul „precizați o informație din sursă”. Răspunsul poate fi preluat direct din text, fără reformulări elaborate. „Răspunsul este punctat atât în situația în care informația este preluată direct din text (transcrisă), cât și dacă este preluată de elev și scrisă folosind cuvinte din sursă”. Tot din categoria răspunsurilor scurte fac parte și cerințele care solicită menționarea unor spații istorice. În acest caz, punctajul nu depinde de formularea unui enunț elegant, ci de identificarea corectă a răspunsului cerut.

În schimb, există și cerințe care necesită răspunsuri dezvoltate. Cele mai frecvente sunt formulate prin verbe precum „prezentați”, „argumentați” sau „formulați un punct de vedere”. În aceste situații, simpla menționare a informației nu este suficientă pentru obținerea punctajului maxim. „Dacă cerința se referă la prezentarea unui fapt istoric, baremul prevede acordarea unui punct pentru menționarea faptului istoric, respectiv 2 puncte pentru prezentarea propriu-zisă, adică o scurtă expunere în care sunt precizate două informații referitoare la faptul istoric menționat”, explică profesoara. Cu alte cuvinte, acest tip de cerință este construit în doi pași. Elevul poate obține un punct dacă identifică și menționează corect faptul istoric cerut. Pentru punctajul integral, însă, trebuie să facă și prezentarea acestuia, adică să ofere două informații relevante despre faptul istoric menționat. O prezentare incompletă poate însemna pierderea unei părți din punctaj, chiar dacă faptul istoric a fost identificat corect.

În exemplul de mai sus, cerința 3 pare simplă: „Menționați două spații istorice, precizate atât în sursa A, cât și în sursa B”. Tocmai aici însă apar greșeli frecvente. Unii elevi identifică un spațiu istoric din sursa A și altul din sursa B, fără să observe că subiectul cere două spații istorice comune ambelor surse. „Suntem atenți la cerință. Modul în care este formulată cerința ne ajută să identificăm răspunsul în textul/textele suport”. În cazul acestui subiect, elevul trebuie să caute statele care apar atât în sursa A, cât și în sursa B. Printre răspunsurile corecte se află România, Cehoslovacia, Iugoslavia și Albania. Oricare două dintre acestea sunt acceptate.

Profesoara spune că o eroare asemănătoare apare și la alte cerințe aparent simple. De exemplu, o întrebare poate solicita atât numele unui program politic, cât și o prevedere a acestuia. Mulți elevi identifică programul, dar omit a doua parte a cerinței. „Elevii pot să dea un răspuns incomplet. De exemplu, scriu programul elaborat de revoluționari, dar uită să menționeze și o prevedere a acestuia”, spune profesoara. Astfel de greșeli nu au legătură cu lipsa cunoștințelor de istorie, ci cu neatenția la formularea exactă a cerinței. De aceea, înainte de a căuta răspunsul în text, elevul trebuie să identifice cu precizie ce îi cere subiectul și câte informații trebuie să ofere.

Cerința care apare în fiecare an la BAC: relația cauză-efect

Dacă există o cerință pe care elevii o întâlnesc în fiecare an la BAC la Istorie, aceasta este identificarea unei relații cauză-efect. De regulă, ea apare la Subiectul I, punctul 5, și valorează 7 puncte, ceea ce o transformă într-una dintre cele mai importante cerințe ale examenului. Profesoara Radu Elena Denis atrage atenția că primul pas nu este identificarea cauzei și a efectului, ci identificarea sursei corecte. „În primul rând, atenție mare ca sursa în care vom căuta cele două informații să fie cea precizată în cerință. Am găsit în lucrările elevilor informații alese corect, dar preluate din cealaltă sursă/text suport”, spune profesoara.

Al doilea pas este identificarea în text a cuvintelor care indică existența unei relații de cauzalitate. De multe ori, autorii surselor oferă chiar ei indicii clare prin conectorii folosiți. „Identificăm în sursă conectorii de cauzalitate, cum sunt: deoarece, întrucât, fiindcă, respectiv așadar, prin urmare”. Cu alte cuvinte, înainte de a căuta răspunsul, elevul trebuie să caute cuvintele care leagă două informații și arată că una a determinat-o pe cealaltă.

După identificarea celor două informații, răspunsul trebuie redactat foarte clar. Una dintre greșelile frecvente este că elevii notează cele două informații, dar nu precizează explicit care reprezintă cauza și care reprezintă efectul. „Pentru redactarea răspunsului la această cerință vom nota pe foaia de examen: cauza – și se preia, cu ghilimele, din text informația-cauză, iar apoi efect – unde, la fel, se preia din text, cu ghilimele, informația-efect”, spune profesoara.

Ce este un „fapt istoric” și ce confuzii apar cel mai des

Una dintre cele mai frecvente surse de erori la BAC la Istorie este interpretarea greșită a termenilor folosiți în cerințe. Mulți elevi cunosc informațiile, dar aleg exemple care nu răspund exact la ceea ce li se cere. De exemplu, atunci când în subiect apare formularea „prezentați un fapt istoric”, unii candidați cred că trebuie să se refere exclusiv la o bătălie sau la un eveniment militar. În realitate, noțiunea este mult mai largă. Întrebată ce înțelege baremul prin expresia „fapt istoric”, profesoara Radu Elena Denis răspunde simplu: „toate acestea la un loc”.

Cu alte cuvinte, un fapt istoric poate fi oricare dintre cele de mai jos:

• o bătălie;
• un tratat;
• o reformă;
• o constituție;
• o lege;
• o alianță diplomatică;
• o practică politică.

În schimb, atunci când cerința restrânge categoria și solicită o „acțiune diplomatică”, răspunsul trebuie să fie unul specific. „Elevul se referă doar la încheierea/semnarea unor tratate, aderarea la alianțe, negocieri, adică doar acțiuni diplomatice”, explică profesoara. Aici apar și unele dintre cele mai frecvente confuzii întâlnite la corectare: „Faptul că nu fac diferența între fapte istorice politico-militare (bătălii/confruntări/campanii militare) și fapte istorice politico-diplomatice (tratate, alianțe), nu le plasează corect în timp (secol, deceniu) sau spațiu (intracarpatic, extracarpatic, la sud de Carpați)”. O altă eroare frecventă este legată de termenul „lege fundamentală”: „Unii dintre elevi nu înțeleg că legea fundamentală este Constituția, astfel încât la cerința «menționați o lege fundamentală pe baza textului» ei nu găsesc răspunsul corect în textul suport”, spune profesoara.

Cum formulezi un punct de vedere și un argument istoric fără să pierzi puncte

Cerințele care solicită formularea unui punct de vedere și susținerea acestuia printr-un argument istoric îi pun în dificultate pe mulți elevi, deși baremul urmărește o structură clară și predictibilă. Profesoara Radu Elena Denis explică faptul că primul lucru pe care trebuie să îl înțeleagă elevii este diferența dintre opinie și informația din text. „Recomand citirea cu atenție a textului pentru identificarea informațiilor referitoare la tema cerinței. Analizând informațiile, elevul formulează opinia. Următorul pas este scrierea informațiilor care susțin opinia formulată”, explică profesoara. Cu alte cuvinte, punctul de vedere nu se copiază din sursă. El este formulat de elev pe baza informațiilor din sursă. Abia după formularea opiniei trebuie identificate și utilizate informațiile care o susțin.

Potrivit profesoarei, una dintre cele mai frecvente greșeli este tocmai confundarea celor două elemente: „Destul de des întâlnită este tendința de a prelua informațiile din text drept opinie sau de a aduce doar o informație din text în sprijinul opiniei formulate”.

Cum construiești un punct de vedere la subiectul al II-lea

1. Citești cu atenție textul-suport.
2. Identifici informațiile relevante pentru tema cerinței.
3. Formulezi opinia.
4. Susții opinia cu informațiile din sursă.

Un pas mai departe este argumentul istoric. Acesta apare atât la subiectul al II-lea, cât și în ultima cerință a eseului de la subiectul al III-lea. „Structura răspunsului este următoarea: formularea opiniei, menționarea faptului istoric prin care este susținută opinia, apoi prezentarea acestuia”, explică profesoara. Așadar, nu este suficient să afirmi că ești de acord cu o idee. Trebuie să demonstrezi de ce, folosind un fapt istoric relevant.

Formula completă a argumentului istoric

1. Formulează opinia.
2. Menționează faptul istoric care susține opinia.
3. Prezintă faptul istoric prin două informații relevante.
4. Folosește conectori care exprimă relația de cauzalitate.
5. Formulează concluzia.

Profesoara subliniază că argumentarea nu înseamnă doar enumerarea unor informații istorice. „Susținerea punctului de vedere formulat printr-un argument istoric presupune prezentarea unui fapt istoric relevant, prin precizarea a două informații referitoare la acest fapt și utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea (deoarece, pentru că etc.) și concluzia (așadar, astfel etc.).”

Subiectul al III-lea: eseul nu este o compunere liberă

Subiectul al III-lea este partea examenului în care elevii trebuie să redacteze un eseu istoric. Deși mulți candidați îl percep ca pe un text amplu în care trebuie să scrie tot ce știu despre tema dată, baremul urmărește, de fapt, respectarea unor repere foarte precise.

Profesoara Radu Elena Denis explică faptul că eseul nu trebuie privit ca o compunere liberă, ci ca un răspuns structurat în funcție de cerințele formulate în subiect. Unele repere solicită răspunsuri scurte, de tipul „menționați” sau „precizați”, iar altele cer răspunsuri dezvoltate, precum „prezentați” sau „formulați un punct de vedere susținut printr-un fapt istoric relevant”.

Cu alte cuvinte, elevul trebuie să fie atent la fiecare reper din cerință și să se asigure că răspunde la toate. Unele solicită doar menționarea unei informații istorice, altele cer prezentarea unui fapt istoric, iar ultima presupune formularea și susținerea unui punct de vedere printr-un argument istoric relevant. În practică, înainte să înceapă redactarea, elevul ar trebui să sublinieze sau să numeroteze reperele din cerință. Astfel se poate asigura că nu omite niciun element solicitat de subiect. Un eseu care conține informații istorice corecte, dar care nu răspunde tuturor reperelor cerute, poate pierde puncte importante la evaluare.

La fel de importantă este și organizarea textului. „Structura eseului este cea obișnuită: introducere, cuprins (răspunsurile la cerințe respectând ordinea logică și cronologică a faptelor istorice) și o concluzie”, precizează profesoara. În exemplul de mai sus, nota precizează că se punctează:

• utilizarea limbajului istoric adecvat. Se recomandă scrierea corectă a secolelor (secolul al XIX-lea, nu „secolul 19”), utilizarea denumirilor istorice consacrate (Războiul de Independență, Marea Unire, Tripla Alianță) și a termenilor specifici precum constituție, reformă, alianță diplomatică, practică politică, colectivizare sau pluripartidism. Se evită formulările „în anii 1800” (vag), „o lege pentru țărani” (în loc de reforma agrară), „România s-a înțeles cu alte țări” (în loc de a aderat la Tripla Alianță), „s-a făcut o schimbare importantă” (fără precizarea măsurii istorice).
• structurarea prezentării. Lucrarea trebuie să aibă o introducere, un cuprins și o concluzie, iar ideile trebuie prezentate într-o ordine cronologică, ușor de urmărit. De asemenea, este recomandat ca fiecare reper din cerință să fie tratat separat, fără amestecarea informațiilor din perioade istorice diferite.
• evidențierea relației cauză-efect. Elevul trebuie să arate explicit care este cauza și care este efectul, folosind conectori specifici precum «deoarece», «fiindcă», «astfel» sau «prin urmare».
• elaborarea argumentului istoric. Susținerea unui punct de vedere printr-un fapt istoric relevant, prezentat și explicat cu ajutorul conectorilor de cauzalitate și al unei concluzii. (Vezi explicațiile detaliate din secțiunea „Cum formulezi un punct de vedere și un argument istoric fără să pierzi puncte”).
• respectarea succesiunii cronologice și logice a faptelor
• încadrarea eseului în limita de spațiu precizată.

Cu alte cuvinte, nu este suficient ca informațiile să fie corecte. Ele trebuie prezentate într-o formă care respectă cerințele examenului.

Din perspectiva profesoarei Radu Elena Denis, succesul la BAC la Istorie nu depinde doar de cantitatea de informații memorate, ci și de înțelegerea exactă a cerințelor și a modului în care este construit baremul. Citirea atentă a surselor, identificarea corectă a tipului de răspuns solicitat și respectarea structurii cerute la argumentare și eseu pot aduce zeci de puncte pe care mulți elevi le pierd din grabă sau neatenție.