Sursa foto: Facebook/ Federatia Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
Sindicaliștii din Educație, care protestează azi în București, au ajuns în fața Parlamentului. Aceștia se află în Parcul Izvor, cu pancarte și bannere, unde își exprimă nemulțumirea față de noua lege a salarizării.
Update 16:00. Sindicaliștii din Educație au ajuns în fața Parlamentului
Mii de profesori, membri ai Federației „Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, se află acum în fața Palatului Parlamentului, pe trotuarul care se întinde de-a lungul Parcului Izvor.
Știrea inițială
Sindicaliștii din toată țara protestează, nemulțumiți față de noua lege a salarizării, au anunțat Federația „Spiru Haret” și Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
Circa 300 de cadre didactice din Galați și Tecuci participă la protestele din Capitală.
Liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar, Nicoleta Ivan: „Colegii din învățământ sunt foarte supărați”
„Mergem astăzi la București pentru a protesta împotriva legii unitare de salarizare, care a transformat iarăși sectorul învățământ în Cenușăreasa sistemului bugetar. Colegii din învățământ sunt foarte supărați de poziția pe care ne-au dat-o pe această grilă guvernanții noștri și mergem astăzi să tragem un semnal de alarmă”, a spus liderul Sindicatului din Învățământul Preuniversitar, Nicoleta Ivan.
Potrivit organizatorilor, în Piața Victoriei s-au adunat aproape 20.000 de profesori. Oamenii au început să se strângă de la ora 10 dimineața, iar protestul este programat să dureze până în jurul orei 14:30. Participanții au pancarte cu mesaje precum: „Demnitate profesională printr-o lege a salarizării echitabilă”, „Uniți devenim puternici” sau „Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara”.
Profesorii spun că noua lege a salarizării le va diminua veniturile. Ei reclamă eliminarea unor sporuri și indemnizații, printre care sporul de suprasolicitare neuropsihică, de 10%, și indemnizația de hrană, în valoare de aproape 380 de lei pe lună.
Legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2027. Salariile vor fi calculate prin înmulțirea coeficientului de salarizare cu valoarea de referință stabilită pentru acel an, de 4.100 de lei.
Autori: Marta Strâmbeanu și Emanuela Turcu
