Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul care vizează aprobarea „Cadrului de Referință al Curriculumului Național din România” (CRCNR), care, printre altele, încearcă să standardizeze notele elevilor.
Mai exact, cei mici ar urma să primească doar teste standardizate, pentru ca un elev să poată obține aceleași note în orice școală, eliminându-se diferențele între unitățile de învățământ.
Reacțiile din sistem nu au întârziat să apară. Georgiana Măniloiu, profesoară la o școală generală din județul Argeș, a declarat, pentru „Adevărul”, cǎ vede diferențele dintre semnificația aceleiași note între școli diferite ca pe ceva firesc, nu ca pe o problemă care trebuie rezolvată:
„Da, există diferențe, dar ele nu sunt neapărat o problemă. Fiecare școală are propriul context, proprii elevi, propriile provocări. Un elev dintr-o școală rurală, care vine cu multe lipsuri, și un elev dintr-un liceu de elită, din urban, nu pot fi evaluați cu același etalon. Nota reflectă efortul, progresul și specificul acelei clase, deci diferențele sunt firești.”
Citeşte mai mult aici.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

