Simpozionul „Esențe Românești” la Jucu – parteneriat pentru cultură și educație

17 mai 2026

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 9 – 15 mai 2026 și a fost înscris în Calendarul Activităților Educaționale al Ministerului Educației (CPEEI), la poziția 605. Tema din acest an a fost una provocatoare, orientată spre viitor:„Educația între identitate, comunitate și transformare digitală: repere pentru viitorul școlii românești”.

Cadrele didactice au putut să se implice în mai multe moduri, prin Comunicări științifice, cu participare directă sau indirectă, prin publicarea de lucrări, referate, eseuri, bune practici.

Elevii au avut parte de o serie de concursuri diverse și captivante, care au început pe 9 mai 2026. Este vorba de un concurs interjudețean interdisciplinar, adresat claselor a III-a și a IV-a, la disciplinele Limba și literatura română și Matematică.
Concurs de Interpretare vocală, secțiunea de muzică tradițională românească, concurs de creație cu tema „Tradiții și obiceiuri românești – arc peste timp”, unde elevii au putut trimite desene, colaje, postere, poezii, eseuri sau fotografii.

Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc la Școala Gimnazială „George Barițiu”, iar activitățile s-au desfășurat și la Așezământul Social al Parohiei Ortodoxe din Jucu de Jos și la Căminul Cultural din Jucu de Mijloc.
Ziua de 15 mai a fost una extrem de încărcată și a inclus
depunerea coroanelor la statuia lui George Barițiu, omagiind personalitatea care a inspirat simpozionul,
deschiderea festivă, cu alocuțiunile invitaților de onoare, doamna Maria Forna (Prefectul Județului Cluj), doamna Marinela Marc (Inspector Școlar General al Județului Cluj), doamna Iana Morari (Inspector Școlar General al Raionului Edineț, Republica Moldova),
domnul primar Valentin Dorel Pojar, domnul Dinu Lupuleac (Director al Gimnaziului Tîrnova, Republica Moldova), Pr. Sorin Roșca (din partea Parohiei Greco-Catolice Jucu). Invitații au subliniat că una dintre marile provocări pentru viitorul școlii românești rămâne integrarea echilibrată a transformării digitale, fără a pierde identitatea culturală și legătura cu comunitatea locală.

Din partea Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a vorbit Pr. Inspector Eparhial Vasile Nemeș, care a transmis mesajul Inaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Andrei, care nu a putut fi prezent la eveniment din pricini motivate. Mesajul Părintelui Mitropolit a subliniat importanța parteneriatului pentru educație ca investiție sigură pentru viitor între Școală – Familie – Biserică – Administrație Locală.
Acest mesaj este extrem de puternic, pentru că leagă patru piloni fundamentali ai comunității și încadrează educația nu ca un cost, ci ca o investiție sigură, o formulare care poate deveni o deviză chiar și pentru edițiile viitoare ale simpozionului.

Tema ediției a fost cea care a ghidat întregul demers al simpozionului, inclusiv intervențiile invitaților.

Să remarcăm conferința plenară susținută de Conf. Univ. Dr. Vasile Timiș. Program evenimentului a inclus festivitatea de premiere pentru câștigătorii concursului interdisciplinar, prezentarea pe secțiuni susținute de cadrele didactice participante și finala Concursului de Interpretare vocală unde elevii și-au demonstrat talentul.

La rândul său, directorul Școlii Gimnaziale “George Barițiu”, domnul Mădălin Lucian Trohonel, a adresat îndătinatele mulțumiri invitaților, participanților, inspectorilor școlari, directorilor de școală, elevilor, colegilor și, în mod special, primarului Comunei Jucu, Valentin Dorel Pojar, și Administrației Locale Jucu, pentru sprijinul acordat și pentru toată susținerea. Domnia sa a evidențiat rolul esențial al Primăriei și Consiliului Local Jucu, fără de care evenimentul nu ar fi fost posibil, subliniind astfel parteneriatul esențial dintre școală și administrația locală.

Prin Simpozionul Internațional “Esențe românești”, aflat la a V-a ediție, evenimentul tinde să devină o adevărată tradiție culturală pentru comuna Jucu. Colaborarea strânsă dintre Școala Gimnazială “George Barițiu”, Primărie, Consiliul Local și partenerii din Republica Moldova demonstrează că, atunci când instituțiile locale acționează împreună, pot contribui semnificativ atât la dezvoltarea învățământului, cât și la îmbogățirea actului cultural.

Această realitate face din Jucu un exemplu de bune practici în educație și cultură, așa cum obiectiv au subliniat invitații.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.