Cînd dreptul la educație e doar așa, ca să ai cu ce să-ți dai în stîngul

16 mai 2026

Zoom
Cînd dreptul la educație e doar așa, ca să ai cu ce să-ți dai în stîngul

Scriam săptămîna trecută despre sexul birocratic de care au parte părinții ai căror copii au nevoie de un certificat de încadrare ]n grad de handicap. Azi trecem la nivelul doi, unde pasiunea crește ca-n romanele alea bune ale lu’ Fifty Shades of Grey și Stephen King. Pardon? De ce neapărat și Stephen King? În nici un caz pentru că va fi horror. Stați liniștiți și aplecați la locurile voastre. Apropo, aveți vreo alergie la vaselină?

A venit vremea ca micuțul să intre în sistemul românesc de învățămînt. Logic și rațional, ar trebui să fie simplu. În definitiv, un sistem în care și-au găsit loc atîtea măsuri frizînd retardul ar trebui să se pupe excelent cu nevoile speciale. E evident, nu? Evident, nu.

Pentru grădiniță, școală, liceu și, eventual, școală doctorală, trebuie Certificatul de Orientare Școlară și Profesională. Deci faceți un drum rapid la CMBRAE/CJRAE ca să faceți programare. Sau intrați pe site. Recomand, acolo o veți găsi pe Maria, Inteligența Artificială care vă ajută. De pildă: „Certificatul de Orientare Școlară și Profesională“. Simplu, clar, fix ce se întreabă zilnic. Maria, ai cuvîntul: Din documentele analizate nu există informații specifice referitoare la „Certificatul de Orientare Școlară și Profesională“. Dacă dorești, te pot ajuta cu informații despre instrumentele digitale de consiliere și orientare vocațională pentru elevi, cum ar fi RoboChat Maria și alte resurse moderne care sprijină orientarea profesională în România [doc10].

Mi se pare profund inspirațional că instituția în cauză a angajat un robot oligofren.

Mai bine sunați. Alina a reușit după 95 de apeluri într-o zi și alte 15 în ziua următoare. Dar asta era acum niște ani, nu vă faceți griji. Și oricum, partea mișto abia acum urmează: „Mi-a răspuns o stimată doamnă, i-am explicat problema, încep să dau datele și, cînd ajung la numele fetiței, care e un pic mai deosebit  decît Ion și Maria, să zicem din categoria Rania sau Anais, o aud pe doamna chicotind: Ați vrut s-o faceți specială și ați reușit, hi-hi-hi!“.

„Dacă vă iau de păr și mătur curtea cu voi vă scutesc de-o treabă mîine dimineață“ – Ilie Moromete.

Treceți peste. Deja, ca părinte, ați trecut peste himalăi de mizerii, sînteți obișnuit. Aveți hîrtia, deci puteți să v-o băgați direct în dosar și să vă pregătiți pentru avalanșa de ajutoare care vor veni tot pe hîrtie. Alina, ai legătura: „Ai dreptul la profesor de sprijin, dar afli că e disponibil o oră pe săptămînă. Ai dreptul la plan de intervenție personalizat, care sună într-un mare fel pînă vezi că e un tabel prăpădit în care scrie ce trebuie să învețe copilul. Dacă scrie deja pe el numele altui copil e ceva drăguț. Mai bine îl faceți voi. Hai, curaj, că societatea vă ajută. Dacă n-auziți cel puțin o dată pe săptămînă Știți, copilul ar avea nevoie să fie într-o instituție de specialitate, care nu e cod pentru Hai-hai, cărați-vă, din această școală respectabilă, atunci mergeți la ORL, clar ați surzit. Și, oricum, așa vă trebuie dacă vreți școală de masă. Mai bine faceți școală la domiciliu, și-așa se cere același certificat. Da, e sarcasm. Singurul lucru care mi-a mai rămas“.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.