MARAMUREȘ: Proiectele destinate formării educaționale a elevilor vor fi susținute de CJ | Știri locale

6 mai 2026

CJRAE Maramureş derulează mai multe proiecte importante care îi vizează în mod direct pe elevi.


Articol de Iulian Busan, Publicat: 06 Mai 2026, 12:00
 • Actualizat: 06 Mai 2026, 12:00

Consiliul Județean (CJ) Maramureș va susține toate proiectele educaţionale derulate prin Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), cu impact la nivelul comunităţii, a anunțat miercuri președintele instituției, Gabriel Zetea.

Proiectele au impact direct asupra elevilor

„În cadrul consultărilor pentru aprobarea şi stabilirea bugetului pe anul 2026 am avut o întâlnire importantă cu conducerea CJRAE, o echipă implicată, dedicată, care pune copiii în centrul fiecărei decizii. (…) Dezvoltă proiecte cu impact real, prin atragerea de fonduri europene, cu cofinanţări foarte mici, de doar 2% până la maximum 5%, contribuţii pe care Consiliul Judeţean Maramureş le susţine în totalitate”, a menționat președintele.

Potrivit sursei citate, CJRAE Maramureş derulează mai multe proiecte importante care îi vizează în mod direct pe elevi.

„Proiecte europene în derulare, investiţii reale pentru copii. (…) Camera SMILE — spaţiu senzorial modern, finanţare aproximativ 500.000 de euro, terapii moderne şi sprijin pentru copiii cu nevoi speciale. «Construim viitorul prin învăţământul profesional şi tehnic» şi «Educaţie profesională la îndemâna elevilor», finanţare aproximativ 7 milioane de lei fiecare proiect. Proiecte finanţate prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021-2027; reducerea abandonului şcolar, dezvoltarea competenţelor şi consiliere pentru elevi, părinţi şi profesori. Proiectele vizează aproximativ 1.000 de beneficiari direcţi din unităţi de învăţământ din Baia Mare, Seini şi Baia Sprie”, a detaliat Gabriel Zetea.

Investiții în orientare educațională

Simultan, CJ Maramureș cofinanţează Centrul judeţean de testare şi orientare educaţională, destinat testării moderne, consiliere şi orientare în carieră pentru elevi.

În valoare de 3,14 milioane de lei, investiția este realizată în proporție de 98% din fonduri europene, iar restul de 2% reprezintă contribuția CJ Maramureș.

Proiectul de orientare școlară din Liceul Transilvania, dedicat alegerii traseului educațional, beneficiază de sprijin similar și o finanțare de aproape 700.000 de euro.

„Pentru mine, lucrurile sunt simple: atragem bani europeni, investim în copii, protejăm bugetul maramureşenilor. Pentru că viitorul nu începe după şcoală, ci atunci când îi ajutăm pe copii să îşi găsească drumul”, a adăugat preşedintele CJ Maramureş.

Citește și: UMFST Mureş lansează un program de studii masterale în imagistică medicală

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.