Gradația de merit. Trei puncte în plus pentru participarea la simulări
Potrivit proiectului de metodologie pus în consultare publică, fișa de autoevaluare pentru cadrele didactice include un nou subcriteriu: participarea la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale este punctată cu 3 puncte, scrie Edupedu.
Acest subcriteriu este inclus în categoria „performanțe deosebite în inovarea didactică/management educațional” și se aplică profesorilor din învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal.
Introducerea noii măsuri apare ca o formă de stimulare a implicării cadrelor didactice în activități considerate esențiale pentru pregătirea elevilor înaintea examenelor.
Măsura vine după boicotul simulărilor
Introducerea punctajului suplimentar are loc într-un context sensibil. În 2026, o parte semnificativă a profesorilor a boicotat simulările examenelor naționale, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat.
Potrivit sindicatelor, peste 50% dintre profesorii membri au refuzat să participe, nemulțumiți de modificările aduse prin Legea nr. 141/2025, care a majorat norma didactică și numărul de elevi la clasă.
Datele oficiale arată că Evaluarea Națională nu s-a desfășurat în 104 școli, iar simularea Bacalaureatului a avut loc în 1.368 de licee, reprezentând aproximativ 95,87% din total.
Gradația de merit 2026. Calendarul depunerii dosarelor
Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, gradația de merit se acordă prin concurs și reprezintă o majorare de 25% a salariului de bază, pentru o perioadă de 5 ani. Aceasta este disponibilă pentru 16% din totalul posturilor didactice la nivel județean și al municipiului București. Metodologia și criteriile sunt stabilite prin ordin al ministrului educației, după consultarea sindicatelor și la propunerea Centrului Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică.
Profesorii, directorii și personalul didactic auxiliar care doresc să obțină anul acesta gradația de merit vor depune dosarele în perioada 25-29 mai, la secretariatele unităților de învățământ.
Dosarul trebuie să conțină, printre altele:
- lista documentelor;
- cererea-tip;
- adeverințe privind calificativele și vechimea;
- fișa de autoevaluare;
- raportul de activitate;
- declarație pe propria răspundere;
- documente justificative pentru activitățile desfășurate.
Proiectul legii salarizării elimină de la anul gradația de merit
Potrivit proiectului legii salarizării, începând cu vara anului viitor gradația de merit nu va mai fi acordată. aceasta va fi înlocuită cu un premiu pentru stimularea performanței, acordat trimestrial, semestrial sau anual, în funcție de rezultate și activitate. Valoarea premiului nu poate fi mai mică de 10% din salariul de bază sau mai mare de 20% din salariul de bază.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
