Cea de-a XVIII-a ediție a Congresului Studenților din România pe 22 mai, la Parlament

Cea de-a XVIII-a ediție a Congresului Studenților din România va avea loc pe 22 mai la Palatul Parlamentului.
‘Congresul Studenților din România marchează Anul Internațional al Voluntarilor pentru Dezvoltare Durabilă, declarat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite, și implică activ tinerii în dezbateri captivante cu invitați speciali despre rolul studenților în comunitate și cum pot schimba lumea de astăzi. Ajuns la cea de-a XVIII-a ediție, proiectul continuă să se dezvolte sustenabil de la an la an și aduce studenții față în față cu decidenți-cheie din domeniile politice și socio-economice’, a informat marți Uniunea Studenților din România, într-un comunicat remis AGERPRES.
Tinerii interesați de participarea la eveniment pot completa un formular online până pe data de 9 mai.
La reuniune vor fi prezentate rezultatele Barometrului Congresului Studenților din România, care constituie un punct de plecare în dezbateri pentru fundamentarea de inițiative și politici publice. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)
Afisari: 134
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.
