Ilie Bolojan a participat la inaugurarea unei creşe finanțate prin PNRR, în Suceava

1 mai 2026

Premierul Ilie Bolojan a participat vineri, alături de ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, la inaugurarea unei noi creşe în municipiul Suceava.

Creşa a fost realizată de Compania Naţională de Investiţii, finanţarea acesteia fiind asigurată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„E creşa cu numărul 66 din Programul naţional, finanţată prin fonduri europene, şi mă bucur că acest cartier al Sucevei va avea, din toamna acestui an, o creşă funcţională, o creşă care prin cele 110 locuri pe care le oferă copiilor, familiilor din acest cartier va fi un sprijin pentru aceste familii. De asemenea, vreau să mulţumesc Ministerului Dezvoltării şi Ministerului Educaţiei pentru că au pregătit, în aceşti ani, programe prin care cheltuielile cu personalul la creşele din România sunt preluate în bugetul Ministerului Educaţiei, susţinând în felul acesta eforturile autorităţilor locale”, a afirmat Ilie Bolojan, potrivit Agerpres.

Ministrul Educaţiei, Mihai Dimian, a precizat că programul privind construcţia de creşte va continua, numărul unităţilor preşcolare noi urmând să crească la 247.

„Este o transformare fundamentală a educaţiei timpurii din România şi sperăm cu toţii să contribuim la utilizarea într-un mod responsabil şi eficient pentru populaţie”, a spus Dimian.

Noua creşă este prima construită în municipiul Suceava după 1990.

Editor : B.P.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.