Ministerul Educației a aprobat 320 de noi programe școlare pentru liceu, în cadrul reformei curriculare

30 aprilie 2026

Acest set completează cele 90 de programe școlare deja aprobate.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Educației, cele 320 de programe școlare (trimise deja pentru publicare în Monitorul Oficial) vizează mai multe categorii.

A. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și/sau în curriculumul de specialitate (CS) din aria curriculară matematică și științe ale naturii, respectiv aria tehnologii

Au fost aprobate 10 de programe școlare pentru:

Citește și


Matematică (CS) pentru filiera tehnologică, toate profilurile și calificările; Matematică aplicată: în științe sociale (profil umanist); în arhitectură (profil artistic); Tehnologia informației și a comunicațiilor (TIC), trunchi comun, clasele a X-a – a XII-a, pentru toate filierele.

B. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și în curriculumul de specialitate (CS) – studiul unei limbi moderne în regim intensiv

În cadrul acestui grupaj au fost aprobate 3 programe școlare pentru studiul limbilor moderne L1 și L2, în regim intensiv, după cum urmează:

limba chineză; limba engleză; limba franceză; limba italiană; limba portugheză; limba spaniolă; limba rusă; limba turcă.

C. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în curriculum de specialitate (CS) pentru filiera vocațională, profilul teologic, toate specializările

Au fost aprobate 170 de programe școlare pentru discipline obligatorii din curriculumul de specialitate pentru profilul teologic, pentru toate cultele recunoscute:

Ortodox; Romano-Catolic (limba română și limba maghiară); Greco-Catolic; Reformat; Baptist; Penticostal; Adventist de Ziua a Șaptea; Musulman; Unitarian.

Programele vizează discipline teologice, istorice, artistice, muzicale, precum și discipline aplicative și de practică de specialitate.

D. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în trunchiul comun (TC) și în curriculumul de specialitate (CS) pentru învățământul în limba minorităților naționale

Au fost aprobate 32 de programe școlare pentru limba și literatura maternă, precum și pentru discipline de tip gramatică aplicată, destinate învățământului liceal, pentru trunchiul comun (TC) și/sau curriculumul de specialitate (CS), după caz, în următoarele limbi:

limba maghiară maternă; limba germană maternă; limba ucraineană maternă; limba slovacă maternă; limba sârbă maternă; limba croată maternă; limba cehă maternă; limba polonă maternă; limba rusă maternă; limba italiană maternă; limba turcă maternă; limba rromani maternă; limba bulgară maternă; limba neogreacă maternă.

Programele vizează atât școlile și clasele cu predare în limbile minorităților naționale, cât și școlile și clasele cu predare în limba română, pentru filierele teoretică, tehnologică și vocațională.

E. Programe școlare pentru discipline obligatorii cu alocare orară în curriculumul de specialitate (CS), filiera vocațională, profil artistic

În acest grupaj, au fost aprobate 105 programe școlare pentru filiera vocațională, profilul artistic, destinate curriculumului de specialitate, pentru toate specializările.

Ministerul Educației și Cercetării precizează că vor urma alte noi etape de punere în transparență instituțională, care vor completa necesarul de programe școlare pentru învățământul liceal.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.