Joi, vineri și sâmbătă sunt programate meciurile etapei a șaptea din cele zece ale play-off-ului din Liga 2 de fotbal. Liderul competiției, Corvinul Hunedoara, își poate asigura promovarea chiar după această rundă.
O primă variantă ar fi joi
Practic, Corvinul poate promova și înaintea jocului pe care îl are programat în această rundă, chiar în cursul zilei de joi. Atunci, cu începere de la ora 19:00, este programată întâlnirea dintre FC Voluntari și FC Bihor, iar un eventual succes al orădenilor ar face ca ilfovenii să nu mai poată recupera distanța față de Corvinul. Cu patru etape înainte de finalul play-off-ului Corvinul are 65 de puncte, fiind urmată de Sepsi Sfântu Gheorghe cu 57, Voluntari cu 55, Steaua București și Bihor cu 45 și Chindia Târgoviște cu 39. În SuperLiga, primul eșalon valoric al fotbalului autohton promovează primele două echjipe cu drept de promovare, pe care Steaua nu îl are, iar următoarele două vor juca baraje cu locurile 13 și 14 din prima divizie. Așadar, dacă Bihorul va câștiga joi, diferența dintre Corvinul și trupa din Ilfov va fi de 10 puncte, iar Voluntariul ar putea face maxim 9.
Poate sâmbătă…
Dacă Voluntariul nu pierde, verdictul privind promovarea se amână. Vineri, 1 mai, de la ora 17:30, se joacă meciul Chindia – Steaua, unul care nu prezintă interes pentru hunedoreni, indiferent de rezultat. Corvinul va juca sâmbătă, 2 mai, de la ora 12:30, la Sfântu Gheorghe, pe terenul celor de la Sepsi, a doua clasată. Aici calculele sunt simple. La o victorie a Corvinului se va consemna revenirea Corvinului pe prima scenă fotbalistică a țării după 24 de ani, diferența față de Sepsi urmând a crește la 11 puncte, iar aici nu se mai pune în calcul rezultatul celor de la Voluntari care, în această situație, nu mai are relevanță. Promovare înseamnă și un egal în confruntarea cu Sepsi, chiar și dacă Voluntariul va câștiga meciul cu Bihorul. În această situație Corvinul ar face 66 de puncte, Sepsi 58 și Voluntari tot cât covăsnenii, însă cele două echipe vor juca între ele în penultima rundă a play-off-ului.
Sunt și alte șanse
Există, bineînțeles, și varianta, deloc dorită de corviniști, ca trupa de pe Cerna să piardă la Sfântu Gheorghe, iar Voluntariul să câștige. Nu va fi un capăt de țară, întrucât șansele Corvinului de promovare rămân intacte, diferența urmând a fi, în acest caz ipotetic, de 5 puncte față de Sepsi și 7 de Voluntari. Urmează, apoi, etapa a opta, antepenultima, când Corvinul va juca, acasă, miercuri, 6 mai, de la ora 18:30, cu Voluntari. În aceeași etapă, dar joi, 7 mai, de la ora 19:00, Sepsi va juca la Steaua, iar uvertura rundei, Bihor – Chindia, de marți, 6 mai, de la ora 17:30, nu prezintă interes pentru Corvinul. Și dacă nici acum Corvinul nu va face punctul necesar promovării, vor mai rămâne două etape de jucat, împotriva unor echipe care nu au șanse la promovare directă. În penultima rundă, sâmbătă, 9 mai, de la ora 13:30, Corvinul va juca la Chindia. Duminică, 10 mai, de la 11:30, se joacă Bihor – Steaua, alt meci care nu îi intersează pe hunedoreni, iar runda se încheie marți, 12 mai, când, de la ora 20:00, va avea loc partida Voluntari – Sepsi. În ce privește acest din urmă meci, un succes al celor de la Sfântu Gheorghe, în cazul în care Corvinul nu reușește niciun punct, ar duce la promovarea hunedorenilor. Apoi, în ultima etapă, pentru care datele și orele de disputare ale meciurilor nu au fost stabilite, Corvinul joacă acasă cu Bihorul, celelalte meciuri ale rundei fiind Steaua – Voluntari și Sepsi – Chindia, toate întâlnirile rămase din play-off urmând a fi televizate, în direct, de DigiSport și PrimaSport.
Nu pot pierde barajul
În cele mai pesimiste calcule, care ar însemna ca Hunedoara să nu mai câștige niciun punct până la finalul play-off-ului, Corvinul va juca în barajul de promovare. Una dintre variante ar fi ca Voluntariul să câștige toate meciurile, inclusiv pe cel de la Sfântu Gheorghe, și să ajungă la 67 de puncte, iar Sepsi să se impună în celelalte pe care le mai are de jucat și să facă 66. În fine, există posibilitatea ca toate cele trei echipe să termine la egalitate de puncte, 65, caz în care Corvinul ar fi dezavantajată de rezultatele directe. Cu siguranță, însă, aceste calcule sunt utopice, iar Corvinul va obține, fără probleme, promovarea în SuperLiga.
