Ministerul Educației și Cercetării a anunțat vineri, 24 aprilie, organizarea unei noi simulări a Evaluării Naționale pentru elevii de clasa a VIII-a care nu au participat la testările din luna martie. Probele vor avea loc în perioada 27-29 aprilie, în unitățile de învățământ, măsura fiind adoptată la solicitarea școlilor pentru a sprijini pregătirea elevilor înaintea examenului propriu-zis.
Reluarea simulării le oferă elevilor ocazia de a se familiariza cu structura examenului din vară și de a-și evalua nivelul de pregătire în condiții cât mai apropiate de cele reale.
Simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a
„În urma solicitării unităților de învățământ, pentru a sprijini pregătirea elevilor, în perioada 27 – 29 aprilie Ministerul Educației și Cercetării organizează simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în școlile care nu au organizat acest proces în perioada 16 – 18 martie și și-au manifestat intenția în acest sens.
Simularea probelor scrise ale Evaluării Naționale din perioada următoare se va organiza în 38 de unități de învățământ cu nivel gimnazial din județele Dâmbovița, Tulcea, Iași, Gorj, Dolj, Harghita, Ialomița, Argeș, Vaslui, Timiș și din Municipiul București. Sunt așteptați să participe aproximativ 2.300 de elevi.
Simularea se va desfășura în condiții similare exercițiului desfășurat în luna martie: subiectele sunt realizate la nivelul structurilor Ministerului Educației și Cercetării, iar pentru evaluarea lucrărilor se va folosi platforma de evaluare digitalizată.
Conform calendarului, aprobat prin ordinul de ministru nr. 3.708/21 aprilie 2026, comunicarea rezultatelor (individual) este programată în data de 8 mai 2026.”, potrivit comunicatului Ministerului Educației
Editor : C.S.
