Categoriile de elevi care nu mai sunt obligați să își motiveze absențele

22 aprilie 2026

Categoriile de elevi care nu mai sunt obligați să-și motiveze absențele

Elevii din clasele primare și gimnaziale din Republica Moldova nu mai trebuie să prezinte acte justificative pentru absențe, conform noilor reguli incluse în regulamentul de organizare a școlilor, aprobate în februarie 2026.

Decizia face parte dintr-un amplu proces de debirocratizare a sistemului educațional, a explicat Viorica Negrei, șefa Direcției Management în Învățământul General din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul emisiunii „Bună dimineața” de la Moldova 1.

„Elevii din clasele I–IX, care sunt în învățământul general obligatoriu, nu vor mai avea obligativitatea de a-și motiva absențele.

Având în vedere că în sistemul educațional din Republica Moldova nu există repetenție, indiferent de rezultatele învățării și de numărul de absențe, elevii sunt transferați în următoarea clasă, dar aceasta nu înseamnă că noi vom încuraja absențele de la școală”, a declarat Negrei.

Cum vor fi motivate absențele elevilor din Republica Moldova

Părinții pot anunța absențele copiilor printr-un simplu mesaj sau apel telefonic către instituția de învățământ.

Aceasta a subliniat că eliminarea actelor justificative a fost decisă și pe baza cererilor venite de la părinți.

„Vorbim despre imposibilitatea părinților de a se apropia la școală, de a merge la medic pentru a ridica un certificat. Din analiza noastră am considerat că această solicitare poate fi acceptată”, a adăugat oficialul.

Ministerul asigură însă că măsura nu va încuraja absenteismul, întrucât va fi însoțită de un sistem consolidat de monitorizare și raportare, inclusiv prin Sistemul Informațional de Management Educațional.

Astfel, autoritățile își propun să prevină abandonul școlar și să asigure o evidență mai clară a situației prezenței elevilor la cursuri.

Cum se motivează absențele elevilor din România

În România, absențele elevilor se motivează în baza Regulamentului‑cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) și ale Statutului elevului, iar procedura se desfășoară în mare parte la nivelul școlii.

Absențele se motivează de către educatorul, învățătorul, institutorul sau profesorul ori dirigintele clasei, în ziua prezentării actelor justificative.

Părinții sau reprezentantul legal trebuie să depună personal actele la clasă sau la secretariat, în termen de maximum 7 zile calendaristice de la reluarea activității elevului; altfel, absențele devin „nemotivate”. Spre exemplu, elevii din Vrancea care au rămas blocați în Dubai la începutul războiului au primit absențe nemotivate în catalog.

Ce acte sunt necesare pentru motivarea absențelor în România

Poți motiva absențe prin:

  • adeverință medicală eliberată de medicul de familie, medicul cabinetului școlar sau unități sanitare (spital, policlinică etc.);
  • cerere scrisă de părinte/tutore legal pentru cazuri ne‑medicale, spre exemplu evenimente familiale, călătorii etc., în limita de până la 40 de ore de curs pe an, fără să depășească 20% din numărul orelor unei discipline.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.