Ministerul Educaţiei, mesaj la moartea lui Liviu Maior: De numele său se leagă începuturile construcţiei unui sistem naţional de educaţie orientat către principiile şi valorile europene

5 aprilie 2026

Ministerul Educaţiei şi Cercetării deplânge, duminică, trecerea în nefiinţă a profesorului universitar Liviu Maior, fost ministru al Învăţământului în perioada 1992 – 1996, arătând că de numele său se leagă începuturile construcţiei unui sistem naţional de educaţie orientat către principiile şi valorile europene, într-o perioadă de tranziţie marcată de schimbări instituţionale importante şi de redefinirea direcţiilor majore de dezvoltare.

”Reuşind, într-un context sociopolitic complicat, să coaguleze energiile şi punctele de vedere diferite, Liviu Maior a fost primul ministru al Educaţiei din epoca postdecembristă care, odată cu adoptarea Legii nr. 84/1995 (Legea învăţământului), a stabilit noua arhitectură a cadrului legislativ al educaţiei. Acest act normativ, vital pentru societatea românească în ansamblul său, a pus bazele unui sistem deschis către repere europene şi cooperare internaţională. Tot în mandatul său, apariţia Legii nr. 88/1993 a contribuit decisiv la configurarea primelor standarde de calitate în sistemul universitar”, precizează Ministerul educaţiei într-un comunicat oficial. 

De asemenea, potrivit instituţiei, de numele lui Liviu Maior se leagă definirea statutului cadrului didactic – parte din construcţia sistemică începută în perioada 1992 – 1996.

”Nu doar pentru concretizarea unor iniţiative în texte de lege de sine stătătoare, ci şi pentru viziunea clară, structurală, România îi datorează, în mare măsură, fundaţia care susţine astăzi sistemul de educaţie, precum şi modernizarea şi bazele direcţiei occidentale, trasate riguros şi durabil prin claritate, în vremuri grevate de incertitudine, aşa cum au fost anii ’90”, subliniază ministerul în mesaj. 

Profesorul Liviu Maior, fost ministru al Educaţiei şi fost conducător al Clubului Sportiv Universitatea Cluj, a murit, duminică, la vârsta de 85 de ani.

 

viewscnt

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.