Ministerul
Educaţiei a decis extinderea termenului pentru comunicarea rezultatelor
simulării examenului naţional de Bacalaureat 2026 până pe 9 aprilie.

Lucrările vor fi corectate integral opână pe 9 aprilie. FOTO: arhivă
Ministerul
Educaţiei şi Cercetării (MEC) a anunţat vineri, 3 aprilie, că a prelungit până
la 9 aprilie perioada în care vor fi comunicate rezultatele simulării
examenului naţional de Bacalaureat 2026. Decizia a fost luată în urma evaluării
ritmului de corectare şi a numărului foarte mare de lucrări.
Simularea probelor
s-a desfăşurat în perioada 23-26 martie, în toate liceele unde sunt organizate
clase terminale, iar datele colectate în urma testărilor au început să fie
centralizate pe parcursul săptămânii.
În acest context, Ministerul
Educaţiei a anunţat că procesul tehnic şi logistic presupune un efort amplu la
nivel naţional şi că termenul iniţial, cel de 3 aprilie, nu poate fi respectat.
„Într-o perioadă mai scurtă alocată evaluării lucrărilor
decât în anul 2025, au fost realizate 763.750 de evaluări, cu aproximativ 11%
mai mult decât la simulările probelor scrise ale examenului național de
bacalaureat 2025 (când au fost realizate, în total, 688.808 de evaluări).
Astfel, la ora 13.30, erau evaluate 96,88% dintre lucrări. Rezultatele au fost
comunicate către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al
Municipiului București până la ora 14.00, iar sinteza rezultatelor înregistrate
este prezentată în primul link din secţiunea de comentarii.
Având în vedere numărul lucrărilor de evaluat raportat la
perioada stabilită anterior pentru evaluare și stadiul evaluării astăzi, 3
aprilie, Ministerul Educației și Cercetării a decis extinderea perioadei pentru
comunicarea rezultatelor până pe 9 aprilie. În anul 2025, data comunicării
rezultatelor a fost 8 aprilie”, a
anunţat ministrul Mihai Dimian pe Facebook.
Simularea
examenului de Bacalaureat a fost organizată în 1.364 de unităţi de învăţământ,
cu un număr de participanţi mai mare decât în 2025, astfel:
* Limba şi
literatura română: peste 114.600 elevi (peste 101.000 în 2025);
* Proba obligatorie
a profilului: peste 113.100 elevi (peste 99.900 în 2025);
* Proba la alegere:
peste 111.100 elevi (peste 98.300 în 2025);
* Limba maternă:
peste 6.100 elevi (peste 5.500 în 2025).
Date privind evaluarea
lucrărilor
Potrivit MEC, până
la transmiterea comunicatului în care se anunţă decalarea termenului pentru 9
aprilie, au fost realizate 763.750 de evaluări, cu aproximativ 11% mai multe
decât în 2025, când în context similar s-au înregistrat 688.808 evaluări.
Vă reamintim că o
lucrare beneficiază de minimum două evaluări, putând ajunge la patru atunci
când diferenţa dintre cei doi corectori depăşeşte un punct.
La momentul
extragerii datelor din platforma de evaluare (vineri, 3 aprilie, ora 13:30), 96,88% dintre lucrări erau deja evaluate, iar
rezultatele au fost trimise către inspectoratele şcolare până la ora 14:00.
Procesul de
încărcare şi scanare a lucrărilor a fost gestionat de peste 15.000 de profesori
asistenţi, în timp ce evaluarea propriu-zisă a fost realizată de aproximativ
11.000 de profesori. Ministerul precizează că platforma digitală a funcţionat
constant „în parametri optimi” pe întreaga durată.
Situaţia
rezultatelor pe probe
Rapoartele
statistice ale platformei arată următoarea situaţie provizorie până vineri:
* Limba şi
literatura română: 111.447 lucrări evaluate (97,2% din total); note ≥ 5: 76,98%
(66,84% în 2025).
* Proba obligatorie
a profilului (matematică/istorie): 111.800 lucrări evaluate (98,87% din total);
note ≥ 5: 64,36% (63,28% în 2025).
* Proba la alegere
a profilului şi specializării: 105.093 lucrări evaluate (94,64% din total);
note ≥ 5: 73% (69,46% în 2025).
* Limba maternă:
5.829 lucrări evaluate (94,58% din total); note ≥ 5: 86,46% (82,5% în 2025).
„Rezultatele sunt în curs de a fi transmise de la nivelul
inspectoratelor şcolare către fiecare unitate de învăţământ sub forma
cataloagelor cu notele finale”,
mai precizează MEC.
Ministerul
reaminteşte că lucrările elevilor rămân în unităţile unde au fost susţinute
probele, iar profesorii de specialitate au acces la acestea pentru consultare.
De asemenea,
conducerile şcolilor vor pune la dispoziţia cadrelor didactice borderourile
oficiale de evaluare pentru a permite elevilor să vizualizeze modul în care au
fost notate lucrările lor.
