„O idee bună, dar implementată dezastruos”

Daniel Șuștac: „O decizie luată din pix, să spunem că am făcut ceva”

Avocatul Daniel Șuștac, fondatorul grupului „Părinții elevilor din România” și președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației, a declarat pentru Libertatea că, în lipsa unor mecanisme reale de control, inițiativa nu-și va atinge scopul. Dimpotrivă. „Va deveni încă un exercițiu birocratic și fără efecte concrete”.

Noua reglementare care îi obligă pe angajații din învățământ să treacă printr-un consult psihiatric vine pe fondul preocupărilor tot mai mari privind siguranța elevilor. Prin urmare, susțin autoritățile, decizia recent adoptată a fost necesară pentru a preveni situațiile de risc existente în școli. „Ideea este bună, însă modalitatea de implementare este dezastruoasă și nu va rezolva nici pe departe problemele”, consideră specialistul.

„Nu este decât o altă formă fără fond, o decizie luată pe genunchi, din pix, să spunem că am făcut și noi ceva. În realitate, lucrurile vor rămâne fix la fel ca și până acum”.  Adică, nu se va schimba nimic. Prin urmare, consideră părintele, să crezi că o astfel de măsură chiar îi va proteja pe copii este o iluzie. 

Avizul psihiatric, un document la fel de inutil ca și avizul psihologic

 „Am observat, de-a lungul timpului, o eternă, fascinantă și inepuizabilă capacitate de încălcare a oricăror norme legale în vigoare. Indiferent ce se adoptă, există posibilitatea ca acele prevederi, aparent atât de clare, să fie încălcate, fentate, ocolite, driblate”,  avertizează Daniel Șuștac, sugerând că și această măsură ar putea fi aplicată doar formal.

Periodic, explică el, profesorii sunt obligați să treacă printr-un examen medical efectuat de un medic de medicina muncii și tot atunci sunt testați și psihologic. „Dar haideți să fim sinceri! Există, oare, vreun profesor care nu a trecut acest test și din această cauză a fost înlăturat din învățământ? Eu nu am auzit despre așa ceva“.

Cu alte cuvinte, vorbim despre niște rigori care, în realitate, nu sunt respectate, nu funcționează, nu-și produc efectele. Parcă sunt special date pentru a fi încălcate. „Sunt, de multe ori, doar surse în plus de venit pentru o anumită categorie profesională din zona medicală”, consideră expertul.

Ordinul adoptat de cele două ministere nu a fost foarte bine gândit, continuă Daniel Șuștac. Pare, mai degrabă, o decizie superficială, care nu intră cu adevărat în profunzimea lucrurilor. „O formă fără fond, o decizie care dă bine doar pe hârtie și atât. Căci, în realitate, noua lege nu are cum să-și producă cu adevărat efectele”. 

Reprezentantul părinților din online a explicat în detaliu hibele acestei hotărâri venind, totodată, și cu soluții. „Din păcate, deși ideea este bună, ea nu poate fi implementată decât formal. Iar asta pentru în legislație lipsesc pârghii importante, esențiale aș spune, fără de care degeaba vorbim despre această expertiză pshiatrică”. 

Daniel Șuștac: „Medicul psihiatru ar trebui să aibă o mai mare libertate de decizie”

Specialistul consideră că multe dintre afecțiunile psihiatrice enumerate în ordinul celor două ministere nu ar trebui să te împiedice să-ți desfășori activitatea într-o unitate de învățământ. „Evident, atâta timp cât persoana bolnavă se află sub control medical, atâta timp cât urmează un tratament și, bineînțeles, câtă vreme acești oameni nu pun în pericol siguranța lor și a celor din jur”. 

Este vorba despre afecțiuni precum anxietate, depresie, atacuri de panică, tulburări de somn, fobii. Dar nu numai. „În cazul tulburărilor afective bipolare, dacă persoana respectivă se află în remisie, fără să existe episoade active în momentul respectiv, autoritățile ar trebui să-i permită să rămână la catedră sau să intre în sistem. La fel, cineva care suferă de tulburări de personalitate. Dacă nu există risc imediat de agresivitate, persoana respectivă ar trebui lăsată să fie prezentă în mijlocul comunității de minori”.

Ceea ce vrea să sublinieze specialistul este faptul că medicul psihiatru ar trebui să fie cel care decide cine este apt pentru meseria de dascăl. „În funcție de afecțiune, de stadiul bolii, de cum răspunde pacientul la tratament, medicul ar trebui să fie cel care să decidă cine poate profesa în învățământ. Nu să respecte doar o listă rigidă impusă de autorități”.

„Este nevoie de un registru național al pacienților cu afecțiuni psihice”

Însă adevărata mare problemă pe care o sesizează Daniel Șuștac se referă la inexistența unui registru național al persoanelor afectate de boli psihice grave. „În România nu există o astfel de bază de date, care să funcționeze ca un cazier, care să poată fi accesată de orice medic psihiatru, care să arate istoricul medical al pacientului. Să se știe din start cine este bolnav, ce tratament urmează, în ce stadiu se află afecțiunea de care persoana suferă. Și, corelând toți acești factori, să se ia cea mai bună decizie”. 

Fără o astfel de centralizare, orice persoană poate induce în eroare medicul examinator. „Totul ține de buna credință a celor care se prezintă la medic și care ar trebui să declare boala de care suferă. Dacă suferă de vreo boală. Dar, din păcate, nu te poți baza pe asta. Cine ar recunoaște că are schizofrenie ar trebui să-și asume că va fi dat afară din învățământ. Să-și asume că va deveni șomer”. 

Evident, continuă specialistul, oamenii bolnavi nu vor recunoaște niciodată că sunt bolnavi, nu mai vorbim despre faptul că unii dintre ei nici măcar nu știu că suferă de vreo boală. Pe de altă parte, medicul psihiatru nu va reuși nici el mare lucru: nu poți, oricât de mult ți-ai dori, să diagnostichezi o afecțiune psihică gravă în 10 minute de discuții, timp alocat consultației. „Și se va întâmpla că toată lumea va fi declarată aptă deși, în realitate, unii nu vor avea ce să caute la catedră”. 

„Cine lucrează în învățământ ar trebui să dețină un cazier psihiatric”

Statul, continuă Daniel Șuștac, nu are posibilitatea de a verifica declarațiile acestor oameni, de a-i căuta în sistem, de a-i depista.

„Dacă s-ar institui un istoric la nivel național pentru afecțiunile psihiatrice grave, la care să aibă acces orice medic psihiatru care evaluează un pacient, lucrurile ar deveni, dintr-o dată, foarte simple. Acești oameni, nu numai profesorii, ar trebui luați în evidență. Mai mult, pentru ca totul să fie cât mai transparent și să nu lase loc de nicio interpretare, cine dorește să intre sau să rămână în învățământ ar trebui să dețină și să prezinte și un cazier psihiatric”. 

Până nu se reglementează astfel lucrurile, nu putem vorbi despre ceva serios, consideră avocatul. „Din nou ne facem că facem, din nou bifăm ceva ca să dea bine. Problemele nu se vor remedia. O să vedeți în anii ce vor veni. Niciun profesor nu va fi împiedicat să predea la clasă, deși suferă de diverse tulburări psihice grave”.

Acordarea avizului psihiatric ar putea deveni o afacere profitabilă pentru medici

Daniel Șuștac merge cu logica și mai departe: mulți medici psihiatri ar putea elibera certificatul contra cost. „Și iar o să ajungem la sume de bani date, de data asta nu la psihologi, ci la psihiatru, ca să te scoată apt din toate punctele de vedere, iarăși transformând totul într-un formalism”.

Medicul psihiatru, dacă este un bun profesionist, nu va face niciun compromis. „Dar nu ne putem baza pe asta, căci pădure fără uscăciuni nu există. Prin urmare, ar putea exista situații în care profesorii să cumpere astfel de certificate psihiatrice”.

Evident, unde va fi cerere, va fi întotdeauna și ofertă. „Există medici seduși de mirajul unui număr foarte mare de consultații cu tarife generoase, fără a depune prea mare efort. Sigur că vor exista și lucruri necurate la mijloc, așa cum s-a întâmplat și cu acele avize psihologice date oricui și fără număr. Pentru că, în realitate, multe dintre aceste controale nu se făceau decât pe hârtie”.

Daniel Șuștac mai atrage atenția asupra unui aspect: în învățământ a existat o perioadă când aceste avize psihologice nu se cereau. Apoi, au devenit obligatorii. „Dacă vom face o comparație, vom constata că în perioada în care se cereau, toată lumea trecea testele psihologice fără probleme. Practic, cu aviz sau fără era același lucru. Nimeni nu a fost dat afară din sistem, nimănui nu i s-a interzis să intre în învățământ”. 

Posibilitatea de a „alege” diagnosticul

Un alt aspect controversat este și modul în care profesorii vor ajunge la medicul psihiatru. Dacă își pot alege singuri specialistul, există riscul de a „căuta” un aviz favorabil. „Ar putea merge la mai mulți medici, iar apoi ar putea prezenta la școală adeverința care le convine“.

În lipsa unui sistem unitar de evidență și control, această practică ar putea deveni frecventă. „Prin urmare, ar trebui să știm dacă profesorii se vor putea adresa oricărui medic psihiatru sau li se va impune un anumit specialist aflat în contract cu cabinetul de medicină a muncii cu care colaborează școala”.  

Căci, dacă vor avea libertatea de a-și alege singuri medicul, dascălii ar putea „fenta” legea. „Dacă nu primești avizul din partea unui medic, te duci la altul. Și tot așa. La un moment dat, tot se va găsi cineva care să-ți dea ok-ul. Există și această posibilitate de a-ți alege singur cabinetul de medicină a muncii, există și școli care încheie contracte cu diferite cabinete medicale. Este un sistem care funcționează imperfect din acest punct de vedere”, a mai precizat Daniel Șuștac. 

O altă bifă în dosar

În final, întrebarea esențială rămâne dacă această măsură va produce efecte reale sau va deveni încă o formalitate birocratică. „Măsuri luate din pix, de formă, am tot avut. Și aceasta are toate șansele să devină una fără impact real, doar cu beneficii financiare pentru o anumită categorie profesională medicală. Adică e, mai degrabă, un favor făcut medicilor psihiatri, decât o măsură eficientă în protejarea elevilor”, a mai spus Daniel Șuștac. 

În concluzie, în lipsa unor schimbări structurale, evaluarea psihiatrică a profesorilor ar putea rămâne doar o altă bifă în dosar – cu costuri suplimentare, dar fără beneficii reale pentru siguranța elevilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE