Sindicaliştii din Educaţie acuză blocarea plăţilor stabilite de instanţe. Ministerul invocă prevederile legale

1 aprilie 2026

Federaţiile sindicale din Educaţie acuză Ministerul Educaţiei că blochează plata unor drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, susţinând că sumele aferente lunii aprilie sunt amânate în cazurile în care depăşesc 10.000 de lei. Reprezentanţii angajaţilor din învăţământ afirmă că măsura nu are temei legal şi contravine deciziilor instanţelor, în timp ce ministerul susţine că plăţile se fac eşalonat, în baza prevederilor legale în vigoare.

Actualizare 22.00 Ministerul Educaţiei a făcut precizări, miercuri seară, privind achitarea, în anul 2026, a diferenţelor salariale, precum şi a dobânzilor rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătoreşti.

carea hotărârilor judecătoreşti.„În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare, cu modificările ulterioare, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a emis Ordinul nr. 3.226/18 februarie 2026 privind stabilirea procedurii de efectuare a plăţii titlurilor executorii de către unităţile/instituţiile din învăţământul preuniversitar de stat în anul 2026”, au transmis reprezentanţii ministerului, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, ulterior, Ministerul Educaţiei şi Cercetării a procedat la îndeplinirea obligaţiilor aferente, astfel:

Odată cu plata drepturilor salariale pentru luna februarie 2026, au fost achitate tranşele diferenţelor salariale, precum şi dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătoreşti, aferente anului de plată 2025, în valoare totală de 244 de milioane de lei.

Începând cu drepturile salariale ale lunii martie 2026, se pun în plată tranşele diferenţelor salariale şi dobânzile rezultate prin aplicarea hotărârilor judecătoreşti, aferente anului de plată 2026, cu termen de finalizare 31 decembrie 2026.

La plata drepturilor salariale pentru luna mai 2026, cu data plăţii 14 iunie 2026, se va achita tranşa V de 35% din totalul diferenţelor salariale rezultate prin aplicarea OUG nr. 48/2022, în valoare totală de circa 326 de milioane de lei.

Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive, având ca obiect acordarea unor drepturi/diferenţe de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile/instituţiile din învăţământul preuniversitar de stat, precum şi a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi/diferenţe salariale, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026, se realizează astfel:

a) în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;

b) în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;

c) în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

d) în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;

e) în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Știrea inițială

„Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” condamnă ferm decizia Ministerului Educaţiei de a bloca plata drepturilor salariale cuvenite cadrelor didactice, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. Conform informaţiilor primite din teritoriu, achitarea sumelor programate pentru luna aprilie 2026 este amânată abuziv în cazurile în care valoarea acestora depăşeşte 10.000 de lei. Acest blocaj persistă, deşi verificările şi auditul efectuat la nivel local au confirmat deja corectitudinea calculelor. Suspendarea plăţilor se face fără niciun temei legal, în contradicţie directă cu deciziile instanţelor”, au transmis, miercuri seară, federaţiile sindicale, într-un comunicat de presă.

Aceştia susţin că situaţia este extrem de gravă.

„Ministerul Educaţiei şi Cercetării refuză, în mod implicit, executarea unor sentinţe obligatorii”.

„Este inacceptabil ca tocmai instituţia care ar trebui să garanteze drepturile angajaţilor din educaţie să devină cea care le încalcă în mod deliberat. Orice tentativă de amânare nejustificată reprezintă nu doar o privare a colegilor noştri de drepturile lor legale, ci şi un atac direct la adresa principiilor statului de drept. Neexecutarea hotărârilor judecătoreşti creează un precedent periculos, punând sub semnul întrebării însăşi funcţionarea mecanismelor democratice şi afectând grav încrederea în instituţiile publice”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia cer Ministerului Educaţiei să dispună urgent plata integrală a acestor sume.

FSLI şi FSE „SPIRU HARET” anunţă că „vor recurge la toate pârghiile legale şi sindicale pentru a asigura executarea acestor obligaţii şi pentru a stopa orice practică abuzivă de reţinere a drepturilor financiare câştigate de sindicate pentru cadrele didactice”.

Editor : Ș.A.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.