România s-a menținut pe locul 45 în clasamentul mondial al Indicele de Progres Social (Social Progress Index – SPI) 2025, evaluat de organizația nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte, clasament care analizează calitatea vieții și bunăstarea socială în 171 de țări, citează Agerpres.
Scorul general al țării noastre a fost 74,49 din 100, aproape identic cu cel din 2024 (74,61), poziționând România în categoria statelor cu progres social mediu, sub media Uniunii Europene.
– articolul continuă mai jos –
Progrese și domenii problematice
România și-a îmbunătățit ușor poziția la capitolul nevoi de bază, ajungând pe locul 45, față de locul 49 în 2024, datorită performanțelor mai bune la nutriție și îngrijiri medicale (locul 36), locuințe (locul 36) și apă și salubritate (locul 58).
În schimb, țara noastră înregistrează scoruri scăzute la sănătate și educație de bază (locul 86 pentru ambele), evidențiind decalaje semnificative față de state cu PIB/capita similar, precum Ungaria, Croația, Polonia sau Grecia.
„Stagnarea progresului social este vizibilă și în România, chiar dacă economia a avut unul dintre cele mai rapide ritmuri de creștere din UE. Pentru ca dezvoltarea economică să se traducă în bunăstare reală, este nevoie de investiții strategice în infrastructura socială, educație, sănătate și reducerea inegalităților regionale”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România și Moldova.
La nivel global, Norvegia rămâne pe primul loc în lume, cu un scor de 91,73, urmată de Danemarca, Finlanda, Suedia și Elveția. Raportul arată că progresul social nu depinde strict de creșterea PIB-ului: de exemplu, SUA și Danemarca au PIB similar pe cap de locuitor, însă scorul social al SUA este cu aproape 10 puncte mai mic.
Europa în ansamblu a înregistrat un scor mediu de 79,18 puncte, în creștere ușoară față de 2024, fiind devansată doar de America de Nord (82,1). Îmbunătățiri semnificative s-au observat la calitatea aerului și infrastructura socială în ultimul deceniu.
Tendințe globale
Raportul indică o încetinire a progresului social în cele mai populate țări, precum India și China, și arată disparități importante între economiile emergente. În schimb, țări precum Brazilia, Indonezia și Bangladesh înregistrează creșteri constante. Rusia și Pakistanul au înregistrat scăderi, iar declinul Rusiei este atribuit invaziei din Ucraina.
Indicele de Progres Social măsoară capacitatea unui stat de a asigura nevoile de bază ale cetățenilor, bunăstarea și oportunitățile de dezvoltare individuală. Evaluarea se bazează pe trei dimensiuni: nevoi de bază (hrană, sănătate, locuințe, siguranță), bunăstare (educație, acces la informații și calitatea mediului) și oportunități (drepturi, incluziune și educație avansată).
