Părinții elevilor de clasa a IV-a, revoltați de cheltuielile care ajung și la 1.000 de lei, la sfârșitul anului școlar: „Mai că nu am fost certată”

27 martie 2026

Postarea care a declanșat valul de reacții

O simplă întrebare adresată pe un grup de Facebook al părinților din România a stârnit o dezbatere amplă despre costurile tot mai mari ale festivităților de final de ciclu primar.

„Bună ziua! Mă adresez părinților ai căror copii vor termina clasa a IV-a, poate reușesc să mă calmez. La dvs. s-a discutat despre festivitatea de final de an și ciclu primar? Cum, unde organizați? Care sunt costurile? La noi nu s-au finalizat discuțiile, doar s-a ales locația. S-a dorit excursie de două zile, dar majoritatea nu a vrut. S-a optat excursie de o zi la o pensiune. Nu s-a discutat despre album foto, tocă, tricou personalizat, tort, cadouri și ce-o mai fi, că nici nu știu. Pentru că la noi, dacă punem una peste alta, cred că se ajunge la 1.000 lei. Mie mi se pare enorm pentru clasa a IV-a. Sau e ceva ce nu înțeleg eu, sunt eu depășită de ce se mai poartă acum? Când am cerut detalii, mai că nu am fost certată. Mulțumesc!”, a scris mama unui copil ce termină în acest an clasa a IV-a.

Postarea a fost intens dezbătută și a strâns aproape 300 de comentarii de la părinți.

Postare grup Părinți Facebook
Postarea care a atras atenția pe grupul Părinților din România Foto: Captură

Între nemulțumire și resemnare: „Termină facultatea?”

Din discuțiile părinților reiese că sumele pot varia semnificativ, dar în multe cazuri ajung la câteva sute de lei sau chiar la 1.000 de lei per copil.

Mulți părinți au dat și exemple de costuri:

  • „Banchet și tot așa ajungem pe la 700 de lei. 450 de lei local, mai punem și foto etc. Dar na, noi suntem vinovați ca părinți că am dat trendul ăsta… Până la urmă termină 4 clase…”
  • Un alt părinte detaliază: „Aproximativ 200 lei album foto, închiriat robă, tocă. 230 lei meniul la un local (include și meniurile profesorilor invitați).”
  • În unele cazuri, costurile sunt mai reduse: „Cred că maxim 150 lei de copil a fost totul (ședință foto + album + cadourile pentru copii la final de an).”

Ceremoniile de la sfârșitul clasei a patra au devenit din ce în ce mai complexe. Copiii petrec la „banchet” și fac poze alături de colegi și doamna învățătoare cu robe pe umeri, toca și eșarfe personalizate la gât.

Alții plusează, după ceremonia de final sau înainte se organizează excursii la munte sau la mare unde are loc și banchetul de clasa a IV-a. Toate astea pe banii părinților.

„E clar că ne-am pierdut mințile… Și o spun ca părinte și cadru didactic. Așa ceva nu mi se pare ok nici la clasele mai mari…”, adaugă un părinte care este și profesor.

Copiii mici merg în clasa întâi. Ceremonia de absolvire. Togă neagră, pălării academice, ciucuri.
Imagine cu carcater ilustrativ Foto: Shutterstock

Tocă și robă de la … grădiniță

„Păi inclusiv la grupa mare la grădiniță fac albume foto cu tocă și robă.”, subliniază altcineva, felul în care aceste obiecte și-au pierdut din semnificație.

Practic, am adoptat ceremonia de la finalul studiilor universitare, unde absolvenții primesc tocă, dar pentru fiecare final de ciclu din învățământ, de la grupa mare, la clasa a IV-a, clasa a VIII-a și, în final, pentru finalul studiilor de licență.

„Și la sfârșitul grădiniței li se iau tocă. Am preluat de la americani un obicei, dar noi am și modificat valoarea lui… La noi se face la fiecare sfârșit de ciclu. Indiferent că e grădiniță, școală primară, gimnazială, liceu sau facultate…”, rezumă un alt părinte.

Asta deși, în țara noastră, tot mai puțini copii români merg la grădiniță. Suntem pe ultimele locuri în UE la educația timpurie.

Dacă ești contra curentului, copilul este cel care are de suferit, pentru că nu ține pasul cu ceilalți în privința cheltuielilor, dar și ca părinte devii „paria”.

„Părinții ce pun întrebări sunt direct drept ‘contra și ușor-ușor marginalizați și ignorați.”, subliniază un părinte de pe grup.

„Este doar vina părinților, nu mai băgați și cadrele didactice în aceeași oală!”, spune altcineva.

Mulți părinți consideră aceste cheltuieli exagerate pentru vârsta copiilor.

„Wawww, termină facultatea?”

„În clasa a IV-a mie mi se par a fi doar ifosele părinților. Mai mult, e doar trăncăneală.”, consideră un alt părinte.

„În România ne facem singuri probleme. Terminăm clasa a IV-a și trebuie să sărbătorim de parcă am terminat studii superioare. Ce sens are? Vrem neapărat să aruncăm cu banii?”, este un alt comentariu.

„Mă uit siderată…la ce discuții sunt în România. Locuim în Irlanda și aici, la terminarea ciclului primar, clasa a VI- a, copiii au o festivitate la scoala și…gata. Ce atâta mare pregătire,aiureli și bazaconii, bani. Clasa a IV-a?!!! Pai ce, a terminat Sorbona??? Ce mare sărbătorire?? Oamenii mari trebuie să fie foooarte plictisiți.”, este concluzia unei mame românce din străinătate.

Originea robei și a tocii

Originea robei și a tocii se află în universitățile medievale europene (secolele XII-XIII), având inițial un scop pur practic, nu festiv.

Roba (Cappa) provine din tradiția monastică, roba era haina zilnică a studenților și profesorilor (care erau adesea clerici). Aceasta avea rolul de a oferi căldură în clădirile medievale de piatră ale universităților, precum Oxford sau Sorbona, unde nu exista încălzire, potrivit Columbia University.

Evoluția tocii a pornit de la pileus (o bonetă romană), transformându-se în biretta ecleziastică și, ulterior, în forma pătrată de astăzi. Designul rigid, plat, a fost adoptat pentru a permite purtarea tocii peste gluga robei și pentru a simboliza statutul de om liber și erudit, conform University of Cambridge.

Tradiția modernă de a purta aceste haine strict la ceremonii s-a consolidat în secolul al XIX-lea, în special în SUA și Marea Britanie, pentru a marca vizual trecerea de la statutul de elev/student la cel de absolvent.

Studenți la festivitatea de absolvire, înmânarea certificatelor pentru succesul școlar
Imagine cu carcater ilustrativ Foto: Shutterstock

Costuri care scapă de sub control

„Aproximativ 200 lei album foto, închiriat robă, tocă. 230 lei meniul la un local (include și meniurile profesorilor invitați). A fost discuție între părinți și doamna. Doamnele claselor a IV-a au ales una din locațiile sugerate de părinți (cel mai bun raport preț/calitate). Personal mi se pare exagerare banchet, robă, tocă la clasa a IV-a, dar copiii sunt foarte încântați de lucrurile astea. Fetița mea își caută rochie, sandale, abia așteaptă petrecerea. Doamna, împreună cu câțiva părinți, plătesc 2-3 meniuri pentru copii care nu își permit… Tot doamna negociază cu domnul fotograf ceva gratuitate la fotografii, tocă pentru cei care nu își permit.”, a povestit o altă mămică.

Între timp, alții adoptă un stil mai echilibrat.

„La noi s-a hotărât fiecare clasă să aibă eșarfe colorate la gât și un balon cu heliu (10 lei eșarfă și 10 lei balonul). Doamna le-a luat ceva ursuleți (din partea dânsei) și s-a hotărât la album foto 130 lei. De ‘petrecere încă nu s-a hotărât nimic. Era în discuție să le luăm pizza și suc în clasă sau să mergem într-un parc și părinții cu ei. Eu aș spune mai mult decât decent.”, a povestit alt părinte.

Prețuri pentru Tocă neagra cu esarfa
Cât costă o tocă Foto: Captură site care vinde produse personalizate

„Anul trecut, la clasa a IV-a, am fost la un loc de joacă în Otopeni, la iarbă verde, au avut atelier de înghețată, trambulină, leagăne, tort… cu o mică atenție pentru doamna învățătoare și ceilalți profesori. Am dat undeva la 600 lei! Fără fițe….”, scrie altcineva.

„În cazul fiicei mele, costurile totale ajung la (rotunjit) 400 lei/copil și înseamnă: locație party (un loc de joacă pentru copii mai mari – curte exterioară + meniu), tort, album foto, flori și cadou din partea clasei pentru doamna învățătoare.”, a precizat un alt părinte.

Experiența unei mame din Ilfov

Luminița, o mamă a doi copii dintr-un sat din Ilfov a povestit pentru Libertatea cum au stat lucrurile în cazul copiilor săi.

„Am plătit anul trecut 280 lei pentru party + 120 foto și robe. Nu mai punem la socoteală  costul pentru rochie, pantofi, aranjat la păr.”, spune ea.

Ideiile vin de cele mai multe ori de la părinți, care și organizează aceste festivități mult peste măsura rezultatelor.

Însă, „nu prea ai ce să faci”, spune mama, ești cumva constrâns de majoritatea care decide. Iar dacă refuzi să participi, copilul se va simți exclus.

Un fenomen remarcat frecvent este presiunea socială din interiorul grupurilor de părinți.

„Și copiii sunt foarte porniți pe treaba asta de petrecere. Probabil sunt alimentați un pic și de părinți. Dar, cred că la noi au fost destul de… mai cumpătați. Nu au plecat în excursii. Alții au avut banchetul la munte undeva. A fost și cu părinții, cu cazare. Acolo chiar cred că s-a dus de 1.000 de lei.”, adaugă femeia.

Aceasta adaugă că „momentul în sine ar trebui sărbătorit cumva”, dar nu să se ajungă la ceremonii de tipul nuntă sau botez.

„Dar ar trebui să gândească că nu toți părinții își permit… Nici măcar nu au cu ce ajunge în oraș, își trimit copiii cu transportul în comun. Ideea este să fie practic pentru toată lumea. Mi se pare deplasat cu tocă, cu robă, etc la clasa a patra, măcar clasa a opta, ca să zici că ai încheiat un ciclu. Tot de la părinți au venit și aceste idei.”, a mai spus mama, pentru Libertatea.

Cât costă, de fapt, „festivitatea”

Potrivit ofertelor de pe piață, costurile estimative sunt:

  • Robă + tocă + eșarfă: 45–65 lei (închiriere) sau 85–130 lei (achiziție)
  • Album foto: 60–150 lei
  • Diplome: 5–12 lei
  • Medalii/trofee: 20–45 lei
Preturi esarfe colorate absolvire clasa a 4 a
Cât costă o eșarfă absolvire Foto: Captură site care vinde produse personalizate

La acestea se adaugă costurile pentru petrecere, ținută și alte servicii, ceea ce poate duce bugetul total spre 600–1.000 lei.

Pentru zona București și Ilfov, organizarea unui banchet de clasa a patra în 2026 implică costuri mai ridicate față de media națională, din cauza cererii mari și a prețurilor din regiune. Numai meniurile pentru copii, care includ aperitiv, fel principal, tort, apă și suc costă între 140 și 220 de lei. Iar părinții care vor să participe scot din buzunar între 180 și 280 de lei.

Unele locații din Ilfov percep o taxă de închiriere exclusivă, dacă grupul este mic (sub 40-50 persoane), între 1.500 și 3.000 RON.

La toate acestea se adaugă pachetele de divertisment: 

  • DJ + Sistem de sonorizare: 800 – 1.400 RON.
  • Animatori/MC (2 persoane): 500 – 900 RON (jocuri interactive, concursuri).
  • Cabină Foto (Photobooth): 800 – 1.200 RON (pentru 3-4 ore, cu printuri nelimitate). Este cel mai popular accesoriu în 2026.
  • Platformă Video 360: 1.000 – 1.500 RON.
  • Decor (Arcadă baloane): 600 – 1.200 RON (depinde de dimensiune și dacă include panou personalizat „Absolvent 2026”).

Iar momentele trebuie imortalizate de un fotograf profesionist:  fotograf (pe durata evenimentului)- 600 – 1.000 RON sau videograf (montaj scurt tip „Aftermovie”) – 800 – 1.500 RON. Mărturie stau filmulețele pe c are le găsești la o simplă căutare pe Youtube.

De luat în calclul mai este și transportul până la locație, dacă se folosește un autocar, care costă, în funcție de distanță între 800 și 1.200 de lei.

Estimare buget per elev (clasă de 25–30 elevi + 1 părinte/copil)

Tip cheltuială Economic (lei) Mediu (lei) Premium (lei)
Meniu copil 140 180 220
Meniu părinte 180 220 280
Robă + tocă + eșarfă 50 90 130
Album foto 60 100 150
Fotograf / video 30 60 100
DJ / divertisment 40 80 120
Cabină foto / video 360 0 50 100
Decor (baloane etc.) 20 40 70
Transport 30 50 80
Taxă locație (împărțită) 50 80 120
TOTAL estimat / elev 600 lei 950 lei 1.370 lei

Psiholog: „Copiii nu au nevoie de un eveniment scump”

Mirela Husaru, terapeut format în Compassionate Inquiry, by Gabor Mate, atrage atenția că sensul acestor evenimente este adesea pierdut.

„Cred că este important să ne oprim puțin și să ne uităm dincolo de ideea acestui banchet, nu doar la formă, ci la ceea ce stă în spatele ei. Există dorința de a marca finalul clasei a IV-a într-un mod special. Este un moment emoționant pentru copii, dar și pentru părinți. În același timp această formă de sărbătoare, una costisitoare, riscă să mute accentul de la ceea ce este cu adevărat important.”, a subliniat terapeuta Mirela Husaru pentru Libertatea.

Copiii nu au nevoie de lucruri scumpe sau de ceremonii simandicoase pentru a celebra momentul.

„Copiii nu au nevoie de un eveniment scump pentru a simți că acest moment contează. Ei au nevoie să se simtă văzuți, apreciați, conectați unii cu alții. Când punem accent pe un cadru costisitor, există riscul să transmitem, fără să ne dăm seama, că valoarea unei experiențe este dată de bani, de aparență sau de comparație. În plus, astfel de alegeri pot crea presiune pentru unele familii și pot duce, subtil, la diferențe între copii.”, explică Mirela.

De altfel, concluzia terapeutei este că nevoia de a „exagera” acest moment vine de la părinți.

„Poate din dorința de a le oferi ceea ce noi nu am avut, din teama de a nu greși, din nevoia de a simți că facem suficient sau că nu suntem mai prejos decât ceilalți. Toate acestea sunt firești și umane. Dar tocmai de aceea cred că merită să ne întrebăm: ce anume vrem, de fapt, să rămână în sufletul copiilor noștri din acest moment?”

„Răspunsul este simplu: relația, bucuria autentică, sentimentul de apartenență și încheierea unui capitol într-un mod cald și inclusiv pentru toți. Cred că putem crea amintiri valoroase fără a pune presiune financiară sau socială și fără a transforma acest moment într-un eveniment despre statut.”, a adăugat Mirela Husaru.

Fenomenul „banchetului de clasa a IV-a” divide tot mai mult părinții din România. În timp ce unii îl consideră un moment important ce merită celebrat, alții îl văd ca pe o presiune financiară inutilă. Cert este că, în multe cazuri, nota de plată devine tot mai greu de ignorat.

„Nu este despre a judeca alegerile cuiva, ci despre a ne reîntoarce la esență și la ceea ce contează cu adevărat pentru copii. Să ne întrebăm: Ce își va aminti copilul peste ani – cât a costat sau cum s-a simțit?”, ne sfătuiește Mirela Husaru.

Și o scrisoare distribuită părinților la un eveniment de tip „porți deschise” organizat de o școală din România a stârnit un val de reacții în mediul online.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.