„Urăsc școala!” este o replică frecventă pe care o aud părinții, din școala primară și până la liceu. De cele mai multe ori, însă, această afirmație nu este despre școală în sine, ci despre ceea ce trăiește copilul legat de ea: oboseală, stres, frustrare sau dificultăți sociale pe care nu știe încă să le exprime altfel. Specialiști în psihologie citați de Parents.com explică de ce apare această reacție și, mai ales, ce ai de făcut pentru a-ți ajuta copilul.
Trezitul devreme în fiecare zi, temele, testele, toate pot părea plictisitoare, nesfârșite și stresante, pe măsură ce copiii înaintează în anul școlar. Deși situația e de înțeles, atitudinea negativă a copilului față de rutina zilnică te întristează, ca părinte, pentru că știi că școala, cu toată rigoarea pe care o presupune, este un antrenament pentru viața de adult.
De ce spun copiii că urăsc școala
Se întâmplă frecvent ca această replică să apară la mijlocul anului școlar sau cu puțin timp înainte de finalul lui, când motivația scade, vacanța de vară pare departe, iar copiii încep să devină obosiți. În acest moment, chiar și elevii care de obicei merg cu plăcere la școală devin agitați sau lipsiți de chef. Iar atunci când folosesc cuvântul „urăsc”, de multe ori nu spun că nu mai vor să meargă la școală, ci doar că trec printr-o etapă de plictiseală sau de epuizare.
Așa cum explică Monica Barreto, psiholog clinician citat de parents.com, „a spune «urăsc școala» este adesea o modalitate de a transmite stres sau oboseală, nu o respingere literală a școlii.” Ar trebui să vezi această afirmație ca pe un semnal că ceva din ziua copilului a fost dificil. Poate fi o frustrare academică, o problemă cu prietenii sau pur și simplu sentimentul că este copleșit de rutină. Desigur, presiunile cu care se confruntă copiii și motivele pentru care școala pare uneori o corvoadă diferă mult în funcție de vârstă.
Ce se întâmplă în ciclul primar
În primii ani de școală, copiii pot dezvolta sentimente negative față de școală din diverse motive, de la dificultatea de a se adapta la un mediu nou, la problemele de înțelegere a materiei. „În primii ani de școală, este adesea vorba despre confuzie sau despre rușinea de a simți că nu ești bun la ceva”, explică neuropsiholoaga Sanam Hafeez. Ea spune că și cei care se simt excluși sau nu-și găsesc locul în grup se plâng că nu le place școala. În plus, trecerea de la grădiniță la școală presupune un salt mare de maturitate, pe care nu toți reușesc să îl facă. Unii se simt depășiți de ritm, iar alții ajung pur și simplu să se simtă epuizați după patru ore petrecute în școală.
Ce se întâmplă la gimnaziu
În perioada gimnaziului, viața la școală devine mai complicată. Pot apărea primele iubiri, materia devine mai dificilă, iar implicarea în activități extracurriculare crește. „Elevii de gimnaziu tind să simtă lucrurile mai intens, mai ales dacă există conflicte cu prietenii, presiune pentru performanță sau un profesor de care simt că nu sunt înțeleși”, confirmă Sanam Hafeez.
Scăderea capacității de concentrare poate juca și ea un rol important în respingerea școlii. Elevii de acum, crescuți în epoca digitală, cu stimuli multipli, se concentrează mai greu când vine vorba de predarea tradițională. Iar un alt aspect care trebuie luat în considerare este epuizarea. În gimnaziu, copiii se culcă târziu și se trezesc devreme, iar lipsa cronică de somn îi face să meargă obosiți la școală și să se întoarcă și mai obosiți și iritați.
Ce se întâmplă la liceu
Odată ajunși la liceu, presiunea legată de rezultate crește vizibil, pe măsură ce elevii sunt nevoiți să se gândească la facultate sau la drumul profesional pe care îl vor urma. În același timp, relațiile cu prietenii ajung să ocupe un loc tot mai important în viața lor, iar presiunea grupului devine apăsătoare. Sensibili la ideea de corectitudine și autonomie, în această perioadă adolescenții intră frecvent în conflict cu profesorii lor, iar acest lucru le crește frustrarea și nemulțumirea. În tot acest context, tinerii încep să simtă că ceea ce învață nu mai este relevant pentru viața lor, iar asta sporește nemulțumirea față de școală. Se întâmplă acest lucru mai ales în cazul celor care au deja un domeniu de studiu preferat sau chiar o direcție profesională și resping toate materiile care nu au legătură cu interesele lor.
Toți acești factori, adunați, pot face ca experiența școlară să pară copleșitoare sau neplăcută, fără să mai punem la socoteală faptul că, după atâția ani de școală, este posibil ca adolescentul să simtă pur și simplu că vrea să termine mai repede. Deși trebuie să te asiguri că merge la cursuri, este important să înțelegi și această perspectivă.
Cum îl ajuți când copilul spune că urăște școala
Este important să îți amintești că, indiferent de vârstă, „urăsc școala” este adesea o formă scurtă pentru „mi-e greu și nu văd încă partea bună a lucrurilor”. Așadar, ce poți face ca părinte pentru a-l ajuta? Primul pas este să recunoști că, atunci când copilul spune că urăște școala, încearcă să îți atragă atenția. Iar nevoia lui principală este să-i validezi emoția („Se pare că îți este foarte greu acum”.
Școala primară
În jurul vârstei de 8 ani, copilul începe să se simtă mai independent, așa că îi poți oferi mai mult control asupra unor decizii legate de ziua de școală. Pentru a menține conexiunea cu el, este important să pui întrebări deschise despre ziua lui, de genul „Ce te-a făcut să râzi azi?” sau „Spune-mi un lucru nou pe care l-ai învățat.” Acest lucru îl poate ajuta să se concentreze și pe ceea ce îi place la școală. De mare ajutor sunt obiceiurilor sănătoase de somn și reducerea accesului la ecrane seara, astfel încât copilul să fie mai pregătit să înceapă ziua următoare într-un mod pozitiv.
Gimnaziu și liceu
Un somn de calitate este foarte important și pentru copiii mai mari. Iar menținerea unei relații bune părinte-copil este, de asemenea, esențială în această etapă. Un copil care știe că poate vorbi acasă despre ceea ce-l preocupă va cere mai ușor ajutor atunci când se va simți copleșit. Începând de la 11-12 ani, neuropsiholoaga Sanam Hafeez recomandă părinților să-i ajute pe copii să facă legătura între ceea ce învață la școală și lucrurile care îl pasionează în viață. „Indiferent de vârsta copilului, cel mai important lucru pe care îl poți face pentru a construi o relație sănătoasă cu școala este să cultivi o mentalitate de creștere”, spune ea.
Când există o problemă concretă la școală
Uneori, atunci când copilul spune că urăște școala, nu este doar o lipsă de motivație spre finalul unui an obositor. Specialiștii îi încurajează pe părinți să fie atenți și la alte semne, pe lângă această afirmație, care pot indica o problemă ce necesită intervenție mai serioasă, cum ar fi bullying-ul sau dificultățile academice. Aceste semne pot include:
- Simptome fizice. Durerile de stomac sau de cap care apar doar înainte sau în timpul școlii.
- Schimbări de dispoziție. Creșterea anxietății sau a iritabilității, retragerea, depresia și tulburările de somn pot fi semne că există mai mulți factori de stres decât poate gestiona copilul singur.
- Anxietate constantă. Dacă se plânge la cină de școală, iar apoi starea lui de spirit e una bună, este în regulă. Însă atunci când teama și supărarea sunt constante și intense, e nevoie de mai multă atenție din partea părinților.
Cum să procedezi când copilul are diverse provocări la școală? Intervii sau îl lași să se descurce? – aceasta este o dilemă frecventă a părinților. În cazul copiilor mici, este evident că vei interveni mai des, fie că este vorba despre o discuție cu un profesor sau cu un alt părinte. Dar specialiștii sunt de acord că implicarea copilului în găsirea unei soluții este benefică la orice vârstă. „Îi dai încredere copilului, amintindu-i că are o voce și că deține controlul asupra unei părți din viața lui”, spune Sanam Hafeez.
Pe măsură ce crește, nu există o regulă universală pentru momentul în care ar trebui să intervii. Unii copii sunt dornici să gestioneze lucrurile singuri, alții se simt mai în siguranță cu mai mult sprijin din partea adulților. Îl poți întreba direct cum își dorește să te implici. În general, însă, din gimnaziu, rolul părintelui ar trebui să evolueze către a-l ghida pe copil în găsirea soluțiilor, potrivit neuropsiholoagei. „În adolescență, dacă intervii prea repede, poți face mai mult rău decât dacă nu ai interveni deloc”, spune ea. „Adolescenții au nevoie să se simtă capabili, iar dacă preiei controlul, le transmiți, fără să vrei, că nu crezi că se pot descurca.” Totuși, problemele de siguranță, bullying-ul persistent sau schimbările majore de sănătate mintală necesită intervenția unui adult, indiferent de vârstă.