Prima probă luni, în aproape toate liceele din România

20 martie 2026

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a transmis vineri ultimele date privind participarea liceelor la simularea Bacalaureatului.

Astfel, simularea este organizată în 1.364 (95,59%) unităţi de învăţământ, numărul (estimativ) de elevi înscrişi în platformă până la momentul raportării fiind de peste 143.000.

Potrivit MEC, 63 de licee, adică 4,41% din numărul total de unităţi de învăţământ, au anunţat că nu participă la simulare.

Peste 60.500 de elevi au participat deja la simulări organizate la nivel local.

Luni, va avea loc prima probă scrisă – simularea la Limba şi literatura română.

Simularea se desfăşoară în perioada 23 – 26 martie.

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie.

Simularea Bacalaureatului are loc pe fondul protestului sindicatelor din Educaţie, nemulţumite de măsurile de austeritate luate de Guvern. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au îndemnat cadrele didactice să nu oprească protestul nici săptămâna viitoare, când încep simulările pentru examenul de Bacalaureat.

AGERPRES



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.