‘Manifest pentru Educație’ în Piața Victoriei; ministrul Mihai Dimian, în mijlocul studenților protestatari
Studenții din Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România au protestat sâmbătă, în Piața Victoriei, transmițând un mesaj privind necesitatea unei finanțări adecvate a educației.
Potrivit reprezentanților organizației, educația se confruntă cu o serie de măsuri de austeritate adoptate încă din anul precedent, care ‘au afectat în mod direct’ drepturile și condițiile academice ale studenților.
Printre acestea se numără limitarea reducerii de 90% la transportul feroviar doar pe ruta dintre domiciliu și centru universitar, reducerea cu aproximativ 52% a fondului de burse și protecție socială, eliminarea posibilității studenților înmatriculați pe locuri cu taxă de a beneficia de burse, precum și finanțarea burselor doar pe durata activităților didactice, și nu pe întregul an calendaristic, măsuri care cresc presiunea financiară asupra studenților și afectează accesul echitabil la studii universitare, după cum susțin reprezentanții ANOSR.
”Am venit să vă ascult. Am avut miercuri o întâlnire cu reprezentanții alianțelor universitare din România (…) și am citit mesajele dumneavoastră, iar dacă doriți să transmiteți și alte mesaje sunt aici să vă ascult”, le-a spus ministrul studenților.
Întrebat despre reducerile de burse, ministrul a făcut trimitere la măsurile luate ca rector.
”Am experimentat aceste reduceri de burse ca rector. Am încercat să obțin proiecte pentru a compensa parțial aceste reduceri de burse. Am acordat 10% din veniturile proprii ale universității pentru a compensa parțial aceste pierderi”, a declarat ministrul Educației.
Astfel de proteste au avut loc sâmbătă și în alte centre universitare din țară. AGERPRES/(AS – redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Cătălina Matei, editor online: Andreea Preda)
Afisari: 162
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.

