Simularea examenelor naționale reprezintă un exercițiu valoros pentru copii, precizează ministrul Educației, Mihai Dimian, care anunță că școlile care doresc să organizeze aceste simulări sau profesorii care vor să participe în calitate de evaluatori își pot manifesta intenția în acest sens până joi.
”Astăzi am avut întâlniri cu reprezentanții sindicatelor din învățământul universitar, pentru negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, precum și cu reprezentanții alianțelor universitare studențești, pentru analiza nemulțumirilor acumulate în ultimul an. Pentru săptămâna viitoare am invitat la dialog reprezentanții federațiilor sindicale din învățământul preuniversitar, iar vineri mă întâlnesc cu reprezentanții consiliului elevilor”, a anunțat, miercuri, pe pagina de Facebook, ministrul.
El a amintit că mai mult de 90% dintre școli și-au manifestat disponibilitatea de a organiza simularea Evaluării Naționale.
”Invit reprezentanții școlilor care nu s-au înscris încă și doresc să o facă să informeze inspectoratele în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv”, a transmis ministrul.
În ceea ce privește profesorii evaluatori, numărul acestora este de peste 8.700, ceea ce poate asigura evaluarea lucrărilor copiilor deja înscriși, arată Dimian.
”Invit profesorii care doresc să participe în calitate de evaluatori și nu sunt încă înscriși să își manifeste intenția în acest sens până mâine, 12 martie, inclusiv. Simularea examenelor naționale reprezintă un exercițiu valoros pentru copii și le mulțumesc tuturor celor care și-au exprimat interesul și disponibilitatea de a participa la aceste activități”, a spus acesta.
Ministerul Educației și Cercetării a desfășurat în această perioadă activitățile pentru care are o responsabilitate în acest sens – acelea prin care asigură cadrul pentru ca aceste simulări să se poată desfășura acolo unde școlile își exprimă disponibilitatea de a organiza.
”Precizez totodată că, din informațiile primite din partea inspectoratelor, mai mult de jumătate dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a au trecut deja, în cursul acestui an școlar, printr-o experiență similară, datorită simulărilor organizate la nivel județean. Respect dreptul profesorilor de a-și exprima nemulțumirile și, așa cum am afirmat, sunt deschis dialogului cu reprezentanții federațiilor sindicale, precum și direct cu profesorii, elevii și studenții”, a subliniat ministrul Educației. AGERPRES/(AS – redactor: Georgiana Tănăsescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Mihai Dimian/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.
