Peste 2000 de liceeni din toată țara vor participa, în perioada 13-15 martie la Sala Polivalentă din București, la Campionatul Național de Robotică al Programului de Educație STEAM, organizat de Asociația Nație prin Educație.
Campionatul Național de Robotică face parte din programul internațional FIRST Tech Challenge, una dintre cele mai mari competiții de robotică din lume adresate elevilor. În România, la ediția cu numărul zece, vor concura cele mai performante 236 de echipe de liceeni din toată țara, calificate în urma unor turnee regionale în care au fost înscrise peste 170 de licee. Din cele 236 de echipe, doar 8 vor fi declarate câștigătoare și vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Huston (SUA), iar alte 12 echipe vor participa la campionatele internaționale din SUA, Mexic, Canada și Olanda.
Actuala ediție a Campionatului Național de Robotică marchează și 10 ani de FIRST Tech Challenge România – un program inițiat și dezvoltat de Asociația Nație prin Educație, în parteneriat cu BRD – Groupe Societe Generale, ca partener fondator.
Intrarea este liberă pentru toți cei care vor să descopere cum arată viitorul tehnologiei construit acum de elevii din România, iar publicul este invitat să trăiască live energia și emoțiile celei mai mari competiții de robotică, unde echipele de liceeni își vor pune la încercare roboții la care au lucrat timp de 7 luni.
În cadrul FIRST Tech Challenge România, echipele de liceeni proiectează, construiesc și programează roboți capabili să îndeplinească diverse sarcini după o temă și un joc tehnic care se schimbă în fiecare an. În acest program, elevii lucrează împreună timp de 7 luni, fiecare echipă programează un robot în format 3D, îl asamblează și îl testează, documentează tot procesul tehnic într-un jurnal oficial de inginerie, iar la finalul sezonului, nu obțin ca rezultat doar un robot funcțional, ci și o experiență reală de lucru în echipă. Un mare atu al acestui program îl constituie faptul că, în tot acest proces de pregătire, pe lângă partea tehnică, elevii deprind abilități de mici antreprenori, își dezvoltă propriile departamente de marketing, comunicare, fundraising, își perfecționează metode de lucru în echipă inspirate după modele de organizare similare start-upurilor tehnologice.
NAȚIE – 10 ANI DE EDUCAȚIE
Asociația Nație prin Educație contribuie la dezvoltarea educației STEM în România prin programe dedicate roboticii și tehnologiei, oferind liceenilor oportunitatea de a învăța prin experiență practică, inovare și lucru în echipă. În cei 10 ani de activitate, prin programul FIRST Tech Challenge, organizația a construit una dintre cele mai mari comunități de robotică educațională din țară, implicând la nivel național peste 10.800 de elevi de liceu, 550 de profesori mentori, 20.000 de părinți din peste 60 de orașe, organizați în 236 echipe de robotică, aproximativ 1500 de roboți construiți.
Prin proiectele desfășurate, tinerii nu doar că învață să construiască și să programeze roboți, dar descoperă și ce înseamnă colaborarea, inovația și responsabilitatea. Astfel, pasiunea elevilor pentru tehnologie este transformată într-o oportunitate reală de dezvoltare personală și profesională și o rampă de lansare pentru o viitoare carieră în domenii de interes.
„Sărbătorim un deceniu de activitate și sunt extrem de mândră de ceea ce am reușit să construim în acești 10 ani. Dincolo de premiile și recunoașterile obținute în acest interval de Asociația Nație prin Educație și de programul FIRST Tech Challenge România, impactul acestui demers este unul considerabil. Am încurajat și susținut accesul la educație pentru mii de elevi în fiecare an, indiferent de mediul din care provin, și am contribuit la dezvoltarea unor comunități locale puternice și autonome, la formarea unor generații de alumni și la consolidarea unei culturi a performanței în jurul educației tehnologice. Vă așteptăm vineri, sâmbătă și duminică la Sala Polivalentă din București, să descoperiți energia, pasiunea și talentul acestor tineri care demonstrează că educația poate construi nu doar roboți, ci și comunități, oportunități și viitor.”, a declarat Dana Războiu, Președinte fondator Nație prin Educație.
Nație Prin Educație a reușit în primii zece ani să pună România pe harta roboticii internaționale, FIRST Tech Challenge România ocupând primul loc în Europa, după numărul de echipe înscrise în program, al treilea loc în FirstTech Challenge la nivel internațional, dupa SUA și China. Echipele din România au înregistrat rezultate remarcabile la competițiile internaționale, precum două titluri mondiale la Huston în anii 2022 și 2024 și clasări constante în topul țărilor cu cele mai performante echipe, record Mondial în 2025 stabilit de două echipe românești.
Despre Asociația Nație Prin Educație
Asociația Nație Prin Educație este o asociație non-profit fondată de Dana Războiu, care promovează și susține educația STEM pentru elevii de liceu și mentorii lor. Încă din 2016, asociația este Program Delivery Organization Romania pentru programul internațional FIRST Tech Challenge. Asociația dezvoltă și coordonează toate aspectele proiectului care privesc echipele FTC din România, organizând anual competiții regionale și naționale, dedicate elevilor de liceu. Nație Prin Educație susține elevii prin resurse materiale, organizarea unor cursuri online, tabere de vară, schimburi educaționale și culturale, delegația română pentru World Championship și FIRST Global Robotics Olympics, având ca scop crearea de oportunități educative pentru elevii de liceu români.
Partenerii principali ai programului educațional FIRST Tech Challenge România sunt BRD Groupe Societe-Generale, NEPI Rockcastle, Sofmedica, Lenovo, partenerii logistici KLG, Autonet, Euroccoper si Arilog si partenerul educational, Ministerul Educației
***
Detalii eveniment
Campionatul Național FIRST Tech Challenge România – Sezonul 10 | 13–15 martie 2026 | Sala Polivalentă.
Articol susținut de Asociația NAȚIE PRIN EDUCAȚIE
