Ministerul Educației se va adapta în funcție de situație
Ministerul Educației și Cercetării a transmis că, în cazul în care profesorii decid să boicoteze simulările examenelor naționale din 2026, programate să înceapă pe 16 martie, „demersurile privind desfășurarea simulărilor vor fi adaptate în funcție de evoluție”.
Informația a fost comunicată vineri, 6 martie, pe grupul de presă al ministerului, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist.
„În această perioadă, MEC derulează activitățile specifice organizării simulărilor examenelor naționale, pentru a facilita participarea elevilor și profesorilor care consideră acest exercițiu util în pregătirea examenelor de la finalul anului școlar. Ministerul Educației și Cercetării înțelege nemulțumirile cadrelor didactice, însă își exprimă încrederea că toți cei implicați în organizarea și derularea acestor activități vor acționa în beneficiul elevilor. Situația este dinamică, iar demersurile privind desfășurarea simulărilor examenelor naționale vor fi adaptate în funcție de evoluție”, a transmis Ministerul Educației.
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/protest-educatie-4-febr-vlad-chirea-5-1024x683.jpeg)
Principalele revendicări ale profesorilor
Sindicatele solicită:
- plata cu ora la nivelul corespunzător studiilor, nu la nivel de muncitor necalificat.
Calendar simulare Evaluare Națională 2026
- 16 martie 2026: Limba și literatura română – probă scrisă
- 17 martie 2026: Matematică – probă scrisă
- 18 martie 2026: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 30 martie 2026: Comunicarea rezultatelor
Calendar simulare Bacalaureat 2026
- 23 martie 2026: Proba E) a) – probă scrisă – Limba şi literatura română
- 24 martie 2026: Proba E) c) – probă scrisă – proba obligatorie a profilului
- 25 martie 2026: Proba E) d) – probă scrisă – proba la alegere a profilului şi specializării
- 26 martie 2026: Proba E) b) – probă scrisă – Limba şi literatura maternă
- 16 aprilie 2026: Comunicarea rezultatelor
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
