Mai puțini bani pentru școli în 2026. Bugetul Educației scade și rămâne sub jumătate din cât cere legea

5 martie 2026

Cât primește exact Educația în 2026

Documentul de buget arată că pentru Ministerul Educației și Cercetării sunt prevăzute, la capitolul credite bugetare, 57.326.512 mii de lei. În varianta revizuită (Rețea OPC), suma urcă ușor la 57.382.512 mii de lei.

Prin comparație, bugetul inițial din 2025 a fost de 60.249.526 mii lei, iar execuția preliminată a ajuns la 57.167.920 mii lei.

Captură din draftul bugetului pe 2026. Ministerul Educației și Cercetării are alocate 57.326.512 mii lei la capitolul credite bugetare
Proiectul de buget pe 2026 arată o alocare de 57.326.512 mii lei pentru Ministerul Educației și Cercetării, sumă apropiată de execuția din 2025. Foto: proiect buget 2026, Ministerul Finanțelor

Asta înseamnă că:

  • față de bugetul aprobat în 2025, scăderea este de aproape 2,9 miliarde lei
  • față de execuția reală din 2025, suma pentru 2026 este aproape la același nivel

Ce înseamnă asta pentru elevi, profesori și universități

Pe scurt, nu vorbim de o creștere reală a finanțării, ci de menținerea la un nivel apropiat de anul trecut, în condițiile în care:

  • costurile cu utilitățile și materialele sunt mai mari
  • investițiile promise în infrastructură școlară rămân pe hârtie

Cu alte cuvinte, sistemul primește aproape aceiași bani, dar cheltuielile sunt mai mari.

Legea cere 6% din PIB, realitatea arată 2,8%

Fosta lege a educației prevedea alocarea a 6% din PIB pentru Educație. Actuala Lege 198/2023 menționează un prag echivalent de 15% din cheltuielile bugetului general consolidat. Raportat la PIB-ul estimat pentru 2026, bugetul de 57,3 miliarde lei înseamnă aproximativ 2,8% din PIB, adică mai puțin de jumătate din nivelul de 6% invocat în mod constant în ultimii ani.

Dacă s-ar aplica procentul de 6%, bugetul ar trebui să fie în jur de 120 de miliarde de lei, adică peste dublu față de suma prevăzută acum. În primele patru luni ale anului școlar 2025-2026, aproape 370 de profesori au demisionat din învățământul preuniversitar, conform unui răspuns al Ministerului Educației la o interpelare în Parlament. Dintre aceștia, 114 erau profesori titulari și debutanți, iar 253 erau angajați pe perioadă determinată sau în funcție de viabilitatea postului.

La începutul lunii februarie, premierul Ilie Bolojan a anunțat o serie de măsuri pe care le pregătește pentru anul 2026 pentru a redresa sistemul de educație.

Proiectul de buget pentru 2026 urmează să fie publicat de Ministerul Finanțelor în această săptămână, potrivit declarațiilor recente ale membrilor Guvernului.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.