USAMV București a semnat contractul de finanțare pentru Centrul de Excelență AgroCliN

19 februarie 2026

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a semnat contractul de finanțare pentru Centrul de Excelență AgroCliN – un proiect strategic care ‘accelerează tranziția agriculturii românești spre neutralitate climatică’ ai căror beneficiari direcți sunt fermierii și comunitatea de cercetare.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, proiectul vizează construcția unui cadru național de excelență pentru dezvoltarea și testarea unor soluții științifice și tehnologice capabile să confere agriculturii, alături de rolul esențial pentru siguranța și securitatea alimentară, și valențe de actor-cheie al tranziției climatice europene.

‘România face un pas important către agricultura viitorului prin semnarea contractului de finanțare a proiectului ‘Centrul de excelență în cercetare pentru promovarea neutralității și rezilienței climatice prin agricultură – AgroCliN’, coordonat de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București)’, afirmă sursa citată.

Contractul de finanțare a fost semnat cu UEFISCDI în cadrul Planului Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027 (PNCDI IV), Programul Provocări – Subprogramul Parteneriate pentru Agenda Strategică, Centre de Excelență.

Proiectul se va derula pe parcursul a 5 ani (2026-2030), cu un buget total de 85,9 milioane lei, implicând peste 300 de cercetători.

‘AgroCliN reflectă o schimbare de paradigmă: agricultura nu mai este doar un sector economic, ci devine un pilon esențial al neutralității climatice și al rezilienței societale. Prin acest Centru de Excelență ne propunem să conectăm cercetarea de vârf cu nevoile reale ale fermierilor, ale mediului și ale societății, contribuind la dezvoltarea unei agriculturi sustenabile și competitive’, a declarat Sorin Mihai Cîmpeanu, directorul proiectului, citat în comunicat.

Proiectul reunește un consorțiu interdisciplinar format din trei universități și trei institute naționale de cercetare – dezvoltare: Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie – ICECHIM București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului – ICPA București, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor – INCDFM.

‘Proiectul abordează integrat domeniul ‘Hrana, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu’, contribuind la obiectivele Pactului Verde European și ale strategiei Farm to Fork. Cercetările vor sprijini adoptarea unor practici agricole sustenabile (inclusiv agricultura de precizie și agricultura ecologică) cu beneficii directe precum creșterea capacității de sechestrare a carbonului, optimizarea managementului nutrienților, reducerea emisiilor și îmbunătățirea calității resurselor de apă’, susține aceeași sursă.

Conform aceleiași surse, AgroCliN urmărește să construiască punți între mediul academic și sectoarele social, economic și politic, consolidând ecosistemul național de cercetare și inovare și contribuind la obiectivele Strategiei Naționale pentru Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022-2027.AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Karina Olteanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Universitatea De Stiinte Agronomice Si Medicina Veterinara/facebook

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.