Protest al sindicaliștilor din Educație, în fața Guvernului: „Economiile lor înseamnă sacrificiul nostru” | Actualitate

15 februarie 2026

„Suntem din nou în Piaţa Victoriei pentru a spune stop ‘reformelor’ care ne taie din drepturi şi din demnitate!”, au transmis sindicaliștii.


Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 04 Februarie 2026, 13:21
 • Actualizat: 04 Februarie 2026, 13:34

Un protest al sindicaliștilor din Educație are loc miercuri, 4 februarie, în faţa Palatului Victoria. Manifestanții sunt nemulţumiţi de măsuri adoptate de Guvern despre care susțin că influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice.

Membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţiei Naţionale Sindicale „Alma Mater” participă la protest cu vuvuzele și pancarte cu mesaje precum: „Căutăm ministru. Oferim: salarii tăiate şi haos legislativ”, „Şcoală săracă – Ţară needucată”, „Guvern fără soluţii, ascuns după demisii”, „Cereţi performanţă dar oferiţi ignoranţă” și „Educaţia este prioritate naţională la tăieri”.

„Guvernul continuă să ignore realitatea din şcoli. (…) Suntem din nou în Piaţa Victoriei pentru a spune stop ‘reformelor’ care ne taie din drepturi şi din demnitate! De ce ieşim în stradă? Pentru că ‘economiile’ lor înseamnă sacrificiul nostru. Nu Legii 141/2025!”, au transmis sindicaliştii, pe Facebook.

Potrivit reprezentanţilor celor trei sindicate, la protest sunt aşteptate să participe aproximativ 2.000 de persoane.

Trei sferturi dintre angajații din învățământ, dispuși să participe la o grevă

Trei sferturi (74,7%) dintre angajaţii din învăţământ susțin că sunt dispuşi să participe la o grevă, potrivit unui sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, în perioada 14 – 31 ianuarie.

Cercetarea a implicat peste 17.000 de angajaţi din sistemul de educaţie, dintre care 87,4% cadre didactice, 6,9% personal didactic auxiliar şi 5,7% personal administrativ, nedidactic.

Conform sondajului, 70,5% dintre respondenţi consideră că măsurile guvernamentale impuse de Guvernul Bolojan au avut un impact foarte negativ asupra activităţii lor, iar 74,7% sunt dispuşi să participe la grevă. În plus, 71,7% dintre subiecţii cercetării sunt pregătiţi să participe la protestele de stradă organizate local.

Potrivit Federaţiei, rezultatele cercetării stau la baza fundamentării unei strategii sindicale realiste şi eficiente, pe termen scurt şi mediu, având în vedere problemele „grave” cu care se confruntă sistemul de învăţământ în contextul măsurilor de austeritate.

În prima etapă, programată pentru luna martie, având în vedere că 53,6% dintre cei dispuşi să protesteze susţin acţiuni în perioada simulărilor examenelor naţionale, Colegiul liderilor FSE „Spiru Haret” a decis declanşarea unui referendum naţional pentru neparticiparea la aceste activităţi/grevă.

Conform sursei citate, în cazul în care Guvernul nu va reveni asupra măsurilor „anti-educaţie” până în aprilie, federaţia intenţionează să organizeze un referendum pentru declanşarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai.

Federația sindicală a precizat că sondajul a fost anonim, răspunsurile fiind analizate exclusiv în scop statistic şi de informare sindicală, iar rezultatele nu vor fi folosite pentru demararea acţiunilor de protest extreme – neîncheierea situaţiei şcolare, neparticiparea la examenele naţionale, greva generală, pentru acestea fiind necesar ca membrii de sindicat să semneze referendumul.

Citește și: Studenții, solidari cu sindicaliștii din Educație

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.