Moțiunea UE-Mercosur pin care Opoziția a contestat reprezentarea României la negocierile pentru controversatul acord a fost respinsă la vot în Senat. Respinsă a fost și moțiunea contra ministrului Educației, funcție în care este interimar premierul Ilie Bolojan. De asemenea, și moţiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Radu Miruţă, a fost repinsă, de senatori.
Articol de bucurestifm,
9 februarie 2026, 20:09
Moţiunea simplă împotriva ministrului interimar al educaţiei, Ilie Bolojan, a fost respinsă de Senat. Din totalul de 120 de senatori, 44 au votat ”pentru”, 74 de senatori au votat împotrivă şi doi s-au abţinut.
Iniţiatorii acestui demers au susţinut că, sub conducerea acestuia, educaţia a intrat într-o zonă riscantă de austeritate, fără măsuri de protecţie, iar bursele pentru studenţi sunt insuficiente pentru menţinerea acestora în sistem.
Senatorii opoziţiei au cerut reanalizarea urgentă a sistemului de burse şi facilităţi, precum şi introducerea unui mecanism de protecţie socială pentru studenţii vulnerabili.
Premierul Ilie Bolojan a declarat că bursele reprezintă un sprijin limitat, nu venituri de întreţinere, iar eventualele majorări pot fi realizate doar gradual, în funcţie de buget.
Ilie Bolojan a mai declarat că, dincolo de burse, finanţarea publică a învăţământului superior este substanţială.
”În datele de finanţare ale anului trecut, pentru şcolarizarea fiecărui student s-au alocat aproximativ 8.500 de lei pe an. În total, 6 miliarde de lei. Pentru cazarea în cămine – 256 de milioane de lei, iar pentru subvenţia de transport – 34 de milioane de lei. Aceste cifre arată că există un efort bugetar real şi constant. Realist vorbind, creşterea substanţială a bugetului pentru educaţie nu poate fi făcută de la un an la altul, dar drumul greu al redresării pe care am plecat anul trecut trebuie să ne aducă în situaţia în care să ne permitem mai mult pentru educaţie”, a afirmat Ilie Bolojan.
Moţiunea simplă privind Acordul Mercosur fost respinsă de plenul Senatului. Moţiunea a primit 38 de voturi ”pentru”, 52 de voturi ”contra” şi 25 de abţineri.
Ministrul vizat, Oana Ţoiu, nu a fost prezentă la dezbateri, fiind plecată într-o vizită de lucru, la Londra.
Poziţia Guvernului a fost prezentată de ministrul Economiei, Irineu Darău, de la USR, însă la dezbateri a fost prezent şi premierul Ilie Bolojan.
Acestea a declarat că semnatarii fac prin această moţiune ceea ce fac de ani de zile, şi anume sădesc spaime în rândul celor care nu ştiu detaliile, el precizând că ori nu înţeleg nimic, ori o fac cu bună ştiinţă.
Opoziția a criticat modul în care executivul a reprezentat interesele României în procesul european privind Acordul Uniunea Europeană-Mercosur, dar și faptul că parlamentul nu a fost consultat.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Apărării, Radu Miruţă, a fost repinsă de senatori. Din totalul de 117 senatori prezenţi, au votat în favoarea moţiunii simple 44 de senatori, iar împotrivă 73 de senatori.
Moţiunea simplă a vizat gestionarea politicii de securitate şi apărare naţională în contextul declaraţiilor privind potenţiala desfăşurare de trupe româneşti în Groenlanda şi are ca temă „ministrul progresist Radu Miruţă compromite credîbilitatea politicii de apărare a României prin declaraţii iresponsabile şi lipsă de rigoare strategîcă”.
