Premierul Ilie Bolojan a declarat că nominalizarea pentru portofoliul Educației va fi făcută în perioada următoare, respectiv în câteva săptămâni, precizând că va fi o persoană susținută de PNL.
El a răspuns astfel, întrebat când va nominaliza un nou ministru al Educației.
‘În perioada imediat următoare vom face o nominalizare. E vorba de săptămâni. Va fi de la Partidul Național Liberal. Va fi susținut de PNL’, a declarat Ilie Bolojan, luni seară, la Digi 24.
El a precizat că ‘sunt mai mulți colegi care sunt în discuție’, întrebat dacă are, deja, un nume.
În context, acesta a infirmat ipoteza că nu există doritori care să ocupe această funcție.
‘Nu este o senzație corectă, dar, gândiți-vă, anul trecut a fost un moment dificil pentru domnul David, care în perioada mandatului lui a trebuit să gestioneze și, practic, această creștere a normei didactice, care, în mod cert, nu a fost una populară în rândul cadrelor didactice. Și, atunci, sigur, gândindu-te că ai o carieră pe care ți-ai format-o în ani de zile și poți să ți-o strici ocupând un anumit post. Vă rog să vă gândiți la mine, în ce situație sunt, totuși am muncit 20 de ani în administrație, eram un om care am făcut ceva și în șase luni de zile poți să ți-o ștergi cu buretele, dar țara noastră uneori merită asta și chiar și domeniul învățământului merită’, a declarat Bolojan. AGERPRES/ (A,AS – redactor: Daniel Florea, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Bolojan: PNL, dacă dorește să rămână un partid relevant, trebuie să susțină oameni performanți
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.
