Baia Mare a dat mână cu mână pentru Unire: educație, emoție și tradiție la „Rivulus Pueris”

30 ianuarie 2026

Centrul Social Multifuncțional „Rivulus Pueris” din Baia Mare a fost, în data de 21 ianuarie 2026, locul în care istoria, emoția și educația s-au unit sub semnul proiectului educațional „Hai să dăm mână cu mână!”, dedicat aniversării a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Evenimentul a reunit preșcolari, elevi, cadre didactice și invitați din mai multe instituții de învățământ din Baia Mare și Tăuții-Măgherăuș, într-o manifestare artistică, menită să apropie copiii de valorile identității naționale și de semnificația actului istoric de la 24 ianuarie 1859.
Programul artistic a oferit publicului momente de mare sensibilitate: poezii patriotice, momente coregrafice și interpretări muzicale, toate îmbinând inocența copiilor cu talentul și dăruirea tinerilor artiști. Un moment de profundă încărcătură emoțională l-a constituit Hora Unirii, în care participanții s-au prins mână de mână, demonstrând prin gest și emoție, că unitatea rămâne un ideal viu, transmis din generație în generație.
Manifestarea a fost rodul unui amplu parteneriat educațional. Evenimentul a fost coordonat de cadre didactice dedicate, pentru care educația înseamnă mai mult decât transmiterea de informații – înseamnă formarea caracterelor și cultivarea respectului față de istoria și identitatea națională. La final, participanții au fost răsplătiți cu diplome și aplauze, iar zâmbetele copiilor au confirmat succesul activității.

Coordonarea proiectului a fost asigurată de: Palatul Copiilor Baia Mare – prof. coregraf Maria Seraz, director prof. dr. Ion Iuga; Grădinița cu Program Prelungit „Gabi” – prof. înv. preșc. Evi Tincuța, prof. logoped Radu Ioana, director prof. Șpan Gabriela; Colegiul Național „Mihai Eminescu” – prof. Anca Gavra, prof. Corina Onțiu, prof. Codruța Mureșan, director prof. Crăciun Marius; Liceul Tehnologic „Traian Vuia” – prof. înv. preșc. Elena Maria Fanea, prof. înv. preșc. Ileana Berindea, director prof. Ofrim Loredana Cornelia; Școala Gimnazială Specială Baia Mare – prof. înv. preșc. Simona Vrencean, prof. înv. preșc. Dana Ferenț, prof. înv. preșc. Raluca Barbul, prof. înv. preșc. Carmen Fabian, prof. psihopedagog Emilia Nistor, director Juleștean Hossu Tincuța; Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri”, Structura – Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” – prof. înv. preșc. Oana Pavel, prof. înv. preșc. Maria Hotico, director prof. Tănase Mihaela Anamaria
Prin acest proiect, cadrele didactice implicate au demonstrat că educația prin artă și colaborare reprezintă un mijloc eficient de a transmite copiilor respectul față de istorie, tradiție și valorile naționale, transformând o lecție de istorie într-o adevărată sărbătoare a comunității.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.