Dâmbovița: Universitatea ‘Valahia’, pe primul loc la categoria inovare în clasamentul instituțiilor de învățământ superior din România

23 ianuarie 2026

Dâmbovița: Universitatea ‘Valahia’, pe primul loc la categoria inovare în clasamentul instituțiilor de învățământ superior din România


Imagine din galeria Agerpres

Universitatea ‘Valahia’ din Târgoviște (UVT) este pe primul loc în clasamentul universităților din România la categoria inovare, conform SCImago Institutions Rankings 2025, se arată într-un comunicat de presă al instituției de învățământ superior, transmis vineri.

‘Universitatea ‘Valahia’ din Târgoviște se situează, potrivit ediției 2025 a SCImago Institutions Rankings, pe primul loc la nivel național în clasamentul universităților, la categoria Innovation Rank (Inovare), în cadrul acestui sistem internațional de evaluare a performanțelor cercetării științifice și inovării. Rezultatul confirmă progresul constant al Universității ‘Valahia’ în valorificarea cercetării și aplicarea rezultatelor științifice în domenii tehnologice relevante’, se precizează în comunicatul de presă.

Conform sursei citate, la nivel global, Universitatea ‘Valahia’ a înregistrat o evoluție semnificativă în cadrul clasamentului pentru inovare, instituția urcând de pe locul 6.633 în 2022 pe locul 3.542 în 2025, conform datelor extrase din Scopus și analizate prin metodologia SCImago.

‘Clasamentul SCImago Institutions Rankings este recunoscut la nivel mondial ca instrument de evaluare a performanței instituțiilor academice și de cercetare, care se bazează exclusiv pe date obiective, verificabile și cuantificabile. Analiza sa se concentrează pe trei domenii: performanța cercetării, inovarea și impactul societal, fără a include raportări furnizate direct de universități. În ceea ce privește inovarea, clasamentul urmărește capacitatea universităților de a produce cunoaștere științifică utilizată în dezvoltări tehnologice și industriale, prin trei indicatori principali: cunoaștere inovativă (Innovative Knowledge – IK), care măsoară volumul producției științifice citate în brevete; impact tehnologic (Technological Impact – TI) – procentul publicațiilor științifice citate în brevete, indicator independent de dimensiunea instituției; brevete (Patents – PT), reprezentând numărul de cereri de brevet înregistrate (familii simple)’, mai transmite UVT.

Indicatorii se bazează pe date din PATSTAT, baza de date a Oficiului European de Brevete, și acoperă o gamă largă de domenii științifice.

‘Această performanță este susținută de măsurile strategice asumate de universitate în sprijinul cercetării și inovării, prevăzute în Strategia Cercetării Științifice și a Creației Universitare 2025-2029. Rezultatul obținut în SCImago Institutions Rankings 2025 este relevant și din perspectiva evaluărilor instituționale la nivel național, acest clasament internațional fiind luat în considerare în cadrul Metarankingului de clasificare a universităților din România, utilizat ca instrument de referință pentru analiza performanței academice și științifice a instituțiilor de învățământ superior’, mai transmit cei de la Universitatea din Târgoviște. AGERPRES/(AS – redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 13

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.