Studenții premiați în cadrul concursului național de eseuri dedicat prevenirii consumului de droguri

22 ianuarie 2026


JURIDICE.ro


22 ianuarie 2026, 09:52

Miercuri, 21 ianuarie 2026, Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), reprezentată de avocat Luminița Ioana, coordonator FAST – Fii Avocat în Școala Ta, a participat la sediul Ministerului Justiției la decernarea premiilor concursului național de eseuri „Ce ți-aș spune despre droguri dacă ai fi fratele meu/sora mea – eseuri dedicate elevilor” (ediția 2025), potrivit unui comunicat.

Evenimentul, organizat în cadrul Protocolului privind educația juridică (CSM, ICCJ, PICCJ, Ministerul Justiției, Ministerul Educației, UNBR) a consolidat dialogul între justiție și generațiile tinere și a evidențiat implicarea studenților ca vectori de prevenție în comunitățile lor.

Premiul I: Nicoleta-Cristina Iacob, Facultatea de Drept și Ştiinţe Administrative, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, anul III
Premiul II: Daria Georgiana Curpîn, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, anul I
Premiul III: Andreea-Ofelia Niță, Facultatea de Drept, Universitatea din București, anul III
Mențiune: Elisa-Adriana Chiverean, Facultatea de Economie și Drept din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, anul II
Mențiune: Alexandru Popescu, Facultatea de Drept și Științe Administrative, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, anul IV
Mențiune: Denisa-Anamaria Strătulă, Facultatea de Drept, Universitatea din București, anul II

Uniunea Națională a Barourilor din România își reafirmă disponibilitatea de a continua și dezvolta parteneriatul institutional alături de Ministerul Justiției, Ministerul Educației CSM, ÎCCJ și PÎCCJ dedicat educației juridice, ca parte a unei justiții deschise (open justice).


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.