Austria îi ameninţă cu amenzi de mii de euro pe imigranţii care se retrag de la cursurile de limba germană şi educaţie civică

22 ianuarie 2026

Austria are în vedere aplicarea de amenzi de ordinul miilor de euro imigranţilor care renunţă la cursurile de limba germană sau la cele de educaţie civică, în care se explică valorile democratice, a declarat miercuri ministrul integrării, Claudia Bauer, citată de agenția de știri dpa, informație preluată de Agerpres.

„Integrarea nu ar trebui văzută ca o ofertă, ci ca o obligaţie”, a explicat ea.

Ar putea fi sancţionat similar refuzul imigranţilor de a semna o nouă declaraţie prin care acceptă modul de viaţă democratic din Austria.

Pe baza experienţei de până acum, doar o minoritate de circa 10% din cei cu antecedente migratorii respinge deschis valorile democrate, ca arătat secretarul de stat Joerg Leichtfried.

Anul trecut, cursurile care prezintă valorile austriece au fost întrerupte în circa 2400 de cazuri, iar cele de germană nu au fost finalizate în aproape 10.000 de cazuri.

Lista exactă de sancţiuni pentru cei care refuză integrarea este încă în curs de negociere, a precizat Bauer. Până acum, în astfel de cazuri se reduceau doar sumele plătite ca asistenţă socială.

– articolul continuă mai jos –

Leichtfried a apreciat că „integrarea este una din problemele-cheie pentru securitate şi pacea socială în Austria” şi a adăugat că extremismul islamist şi cel de extremă dreapta sunt cele mai mari ameninţări pentru securitatea ţării.

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.