Studenții susțin că nu sunt consultați cu privire la bugetul educației pentru anul 2026
Reprezentanții Uniunii Studenților din România și-au exprimat nemulțumirea, luni, față de faptul că Guvernul ‘refuză’ dialogul cu actorii ‘relevanți’ din educație în ceea ce privește bugetul alocat acestui domeniu în anul 2026.
Studenții solicită audiență premierului Ilie Bolojan, ministrului de Finanțe, dar și ministrului Transporturilor și Infrastructurii pentru prezentarea punctului de vedere asupra alocărilor bugetare aferente Ministerului Educației din anul 2026.
‘Uniunea Studenților din România își exprimă dezamăgirea privind negocierile pentru bugetul alocat Ministerului Educației și Cercetării din acest an, respectiv de lipsa consultării organizațiilor reprezentative din domeniul educațional ale studenților, elevilor și ale profesorilor. Considerăm că în ciuda tuturor comunicatelor de presă din ultimele zile, Guvernul refuză dialogul și ignoră cerințele tuturor actorilor relevanți din sistemul educațional. Negocierile desfășurate la Palatul Victoria ridică mari semne de întrebare cu privire la bugetul ministerului, iar faptul că la acestea a participat Ilie Bolojan, atât din postura de premier, cât și din postura de ministru interimar, ne indică faptul că există posibilitatea unor tăieri semnificative sau introducerea unor noi măsuri de austeritate, pe care niciun posibil candidat pentru ocuparea funcției de ministru nu dorește să și le asume’, susțin studenții într-un comunicat remis presei.
În acest sens, Uniunea Studenților i-a transmis premierului Ilie Bolojan o serie de propuneri menite ‘să amelioreze’ o parte din problemele generate de măsurile de austeritate.
Uniunea vine și cu un set de 15 propuneri necesare pentru bugetul și alocările Ministerului Educației pentru 2026.
Astfel, se propune actualizarea costului standard per student echivalent cu rata inflației comunicată de INS, în cadrul procesului de fundamentare a finanțării de bază pentru anul 2026.
Totodată, Uniunea propune:
* menținerea alocării din bugetul național destinat fondului de burse la (cel puțin) nivelul lunii mai a anului 2025, în paralel cu alocarea Comisiei Europene de 60 de milioane de euro destinată burselor sociale;
* introducerea unui mecanism prin care să se asigure actualizarea anuală a cuantumului minim obligatoriu al bursei sociale prin raportare la rata inflației comunicată de Institutul Național de Statistică;
* consultarea federațiilor studențești reprezentative pentru determinarea cuantumului minim obligatoriu al bursei sociale;
* implementarea unui mecanism de verificare a gradului de respectare a normelor metodologice în ceea ce privește acordarea burselor și a altor forme de sprijin din toate instituțiile de învățământ acreditate;
* acordarea bursei sociale pentru studenții eligibili indiferent de forma de finanțare (buget/taxă) și acordarea pe toată perioada anului universitar, având în vedere faptul că studenții eligibili beneficiază de aceasta ca urmare a situației lor sociale sau economice;
* ca plata burselor să se efectueze integral până la data de 15 ale lunii următoare celei aferente bursei, pentru toate categoriile de burse studențești;
* includerea activităților practice obligatorii prin introducerea unor norme metodologice clare în calculul numărului de zile aferente activității didactice pentru determinarea cuantumului bursei;
* reintroducerea gratuității pentru transportul public local al studenților, precum și simplificarea mecanismelor de acordare a acesteia prin elaborarea unor proceduri interne de decont între companiile de transport local și Ministerul Educației, în vederea asigurării eficienței implementării;
* gratuitatea pentru transportul feroviar pentru ruta dintre localitatea de domiciliu și cea a facultății;
* acordarea unui număr de 24 de călătorii gratuite anual pentru studenți pe orice rută de transport feroviar intern;
* extinderea categoriilor eligibile pentru granturile ‘Carol I’ prin includerea tuturor participanților la Etapele Naționale și Internaționale a Olimpiadelor școlare recunoscute de către Ministerul Educației și Cercetării;
* creșterea generală a coeficienților de cheltuieli prin raportare la rata anuală a inflației pentru costurile serviciilor de cazare și masă oferite de universități. AGERPRES/(AS – redactor: Robeerto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Afisari: 146
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.

