Elevii din România vor avea o săptămână de pauză de la cursuri în februarie, pentru vacanța de schi 2026, însă datele exacte diferă în funcție de județ. Inspectoratele școlare au stabilit intervale distincte, între 9 februarie și 1 martie, pentru a facilita organizarea activităților recreative. Primii care vor intra în vacanță sunt elevii din județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Timiș.
Vacanța de schi este o perioadă de pauză școlară menită să ofere elevilor timp pentru odihnă și activități recreative de iarnă. Spre deosebire de alte perioade, vacanța de schi este „mobilă”, ceea ce înseamnă că datele exacte diferă de la județ la județ, și sunt stabilite de inspectoratele școlare pentru a se potrivi sezonului de iarnă și nevoilor locale.
Vacanța de schi din februarie 2026
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, inspectoratele școlare au stabilit ca săptămâna de vacanță, cunoscută și sub denumirea de „vacanță de schi”, să fie cuprinsă între 9 februarie și 1 martie 2026.
Cum se împarte vacanța de schi în 2026, în funcție de județ:
În perioada 09-15 februarie 2026 vor avea vacanța de schi elevii din județele: Județele Bistrița-Năsăud, Cluj și Timiș;
În perioada 16-22 februarie 2026 vor avea vacanța de schi elevii din județele: Bihor, Sălaj, Arad, Hunedoara, Caraș-Severin, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Mehedinți, Argeș, Brașov, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Ilfov, București, Buzău, Ialomița, Călărași, Tulcea, Iași;
În perioada 23 februarie – 01 martie 2026 vor fi în vacanța de schi elevii din județele: Satu Mare, Maramureș, Suceava, Botoșani, Alba, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Neamț, Bacău, Vrancea, Galați, Vaslui, Brăila, Constanța, Giurgiu. (Sursa: Ministerul Educației.
Cursuri și vacanțe în anul școlar 2025-2026
Al patrulea modul de cursuri din anul școlar 2025‑2026 va începe în funcție de decizia inspectoratelor școlare județene sau al municipiului București: luni, 16 februarie, 23 februarie sau 2 martie 2026.
Acesta se va încheia vineri, 3 aprilie 2026, marcând perioada de cursuri care urmează vacanței de schi. După încheierea acestui modul, elevii vor intra în vacanța de primăvară, programată între 4 și 14 aprilie 2026, oferind o pauză înainte de ultima etapă de școală din an.
Ultimul modul de cursuri va începe miercuri, 15 aprilie, și se va desfășura până vineri, 19 iunie 2026. La finalul acestuia va începe vacanța de vară, care se întinde de sâmbătă, 20 iunie 2026, până duminică, 6 septembrie 2026.
Editor : C.S.
