Profesorii Liceului Tehnologic ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș au fost felicitați de producătorul de mașini sport Ferrari, pentru modul în care au pregătit un absolvent care se numără printre cei mai apreciați proiectanți ai companiei.
‘Elevii făceau practică la o firmă italiană, aici, la Târgu Mureș, iar unul dintre ei s-a evidențiat mai mult decât ceilalți. Era un elev care a fost și la Olimpiada Națională pe profil mecanic. Atâta au insistat cei de la firmă, încât absolventul nostru nu a mai mers la facultate, a rămas și a lucrat acolo ca proiectant. După o perioadă, cred că după un an, a fost trimis în Italia, iar acum este proiectant la Ferrari. Și bucuria noastră cea mai mare a fost când ne-au sunat din conducerea firmei să ne felicite. E ceva să te sune de la Ferrari și să te felicite pentru modul în care ai știut să pregătești un astfel de un elev! De aceea zic, nu sunt mulți ca el, dar sunt și asta înseamnă că dacă îți dorești și vrei, poți, pentru că se poate să faci carieră și absolvind un liceu tehnologic’, a declarat presei directoarea Liceului Tehnologic ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș, Antoaneta Maria Răucă.

Directoarea liceului mureșean a spus că tinerii trebuie doar să își dorească să urmeze o meserie, fiindcă au cu cine să se pregătească, iar la ‘Gheorghe Șincai’, pe lângă reparațiile capitale recente, există și o bază logistică unică în țară.

‘În toate liceele tehnologice există profesori care se străduiesc și doresc să scoată buni profesioniști. Iar bucuria noastră cea mai mare este când vedem că absolvenții sunt bine, fie că sunt mecanici auto, fie că lucrează în construcții, deși calificarea aceasta la noi nu este, dar atât de mult îmi doresc să-i văd și în alte locuri de muncă, tehnice, nu doar casieri la vreun supermarket sau agenți de pază. Ei se pregătesc pentru cu totul altceva, dar asta înseamnă să știe și să-și dorească să muncească în meseria învățată’, a subliniat Antoaneta Maria Răucă.

Profesorul Sorin Tăuțan, de la Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș, ne-a prezentat un echipament unic în liceele tehnologice din țară, pe care se pregătesc viitorii mecanici și electricieni auto de aici.

‘Aici se studiază echipamentul electric auto, avem standurile funcționale pe care copiii fac o instruire practică. Partea teoretică e pusă în practică aici, în acest laborator, fiindcă standurile sunt funcționale – sunt pentru Volkswagen Golf 5. Acolo este un tester și fiecare stand este pentru uz didactic, la fel și automobilul pe care îl vedeți. Echipamentele din acest atelier sunt pentru diagnosticare auto și cunoașterea echipamentului electric auto. Elevii noștri au șansa de a se antrena pe un echipament unic în țară la nivel de licee tehnologice. Mai există unele dispozitive în unele școli din țară, știu că mai există un stand cu faruri și semnalizare optică, dar în schimb automobilul nostru e unic. Aici se învață depanarea pe partea de motorizare și pe partea electrică a automobilului, deci detectarea defectelor și erorilor care apar într-un automobil. Elevilor le place, fiindcă e altfel, e mai ușor de predat, mai ușor de reținut, pentru că elevii noștri fiind viitori meseriași, trebuie să palpeze, să vadă efectiv unde apare defectul sau eroarea și cum să o repare’, a declarat, pentru AGERPRES, profesorul Sorin Tăuțan.
Profesorul ne-a arătat cum se antrenează elevii pe automobilul-școală și cum toți contribuie ca întregul atelier de mecanică și electricitate auto să arate ca o farmacie.

‘Fiecare stand e dotat și cu induceri de erori și defecte și atunci elevii trebuie să le repare. Acest autoturism VW, făcut special pentru simulare, este în dotarea școlii din 2017. Beneficiind de o pregătire foarte bună, peste 80% dintre absolvenții noștri ajung în service-urile din Târgu Mureș, din județ, din străinătate, chiar la Ferrari, după absolvire. Precum observați, totul este perfect întreținut, se lucrează foarte curat, astfel încât să poată fi observat orice detaliu’, a precizat profesorul.

Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș a beneficiat de un amplu proces de reabilitare, care este aproape finalizat.
‘Spunem cu mândrie că suntem, probabil, cea mai modernă școală din județ. Vă invit să vedeți laboratorul de diagnosticare auto, care a fost dotat cu ajutorul Primăriei Municipiului Târgu Mureș. Toți cei care ne vizitează spun că asemenea dotări nu prea se mai găsesc la nivel național. Aceste lucruri vrem să le arătăm: în ce proiecte suntem implicați, câte activități extrașcolare avem, câte oportunități au elevii să facă și altceva decât orele obișnuite. În plus, atmosfera din școală este foarte plăcută și prietenoasă’, a mai precizat directoarea școlii, Antoaneta Maria Răucă.
Unii elevi din această școală susțin că își doresc să practice o meserie în domeniul în care se pregătesc, iar faptul că un fost coleg de-al lor face carieră tocmai la Ferrari le oferă acum și alte perspective asupra viitorului lor profesional.
Liceul Tehnologic ‘Gheorghe Șincai’ din Târgu Mureș este implicat în numeroase proiecte, inclusiv în cele pe învățământul tehnic dual, alături de Universitate de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ‘George Emil Palade’, dar și în colaborare cu Azomureș, împreună cu care zece elevi din clasele terminale beneficiază de o recalificare profesională, scopul fiind de integrare a acestora în industriile locale și asigurarea de personal calificat în sectoare-cheie ale economiei. AGERPRES/(A – redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
