15
În 2025, am crescut #MERITO, împreună cu profesorii din comunitate, care şi-au intensificat demersurile voluntare de împărtăşire a practicilor validate pentru Educaţie de calitate şi de dezvoltare profesională, motiv pentru care le suntem recunoscători acestora şi profesorilor din toată ţara care au fost parte din intervenţiile noastre de învăţare colaborativă!
Sursa: aici.
În acest an plin şi intens, am crescut şi întărit comunitatea, am extins intervenţiile noastre şi am sprijinit profesorii să îşi multiplice şi răspândească practicile, cât şi să se dezvolte pe domenii de expertiză. Toate acestea nu ar fi avut acelaşi avânt fără sprijinul şi energia Oamenilor cu care împărtăşim încrederea în Educaţia de calitate şi în rolul profesiei şi cărora le mulţumim!
Pregătim raportul complet de an şi măsurăm impactul intervenţiilor noastre. Ne-am propus ca împreună să transformăm meseria de profesor din România, iar în acest sens, 140+ de profesori şi specialişti din comunitatea-nucleu au organizat, creat şi livrat voluntar mai mult de 220 de secvenţe de practici de remediere, predare şi evaluare, în peste 800 de ore de învăţare, în cele >50 de webinare, Forumuri, „cafenele” şi ateliere MERITO pentru profesori, elevi, studenţi şi părinţi.
Mai bine de 7.500 de profesori din toată ţara au beneficiat gratuit de acestea numai în 2025, care şi-au diversificat astfel metodele folosite la clasă, îmbunătăţit stilul de predare şi calitatea Educaţiei pe care o facilitează pentru elevii lor.
Vă mulţumim, profesori din comunitatea extinsă şi din „cancelaria naţională” MERITO pentru energia investită în dezvoltarea profesională şi în creşterea comunităţii!
Sumar, anul acesta, împreună cu profesorii din comunitate, am:
-
organizat şi desfăşurat intervenţiile de învăţare colaborativă de mai sus şi sprijinit contribuţia profesorilor MERITO la alte 35+ de evenimente partenere pentru cadre didactice;
-
desfăşurat demersuri de educaţie cu elemente remediale, pentru 250+ de elevi şi studenţi, alţii decât ai profesorilor MERITO, din mai multe judeţe ale ţării;
-
întărit poziţia comunităţii ca pol de expertiză şi consultare în relaţia cu decidenţii, am sprijinit profesorii să îşi exprime public poziţia şi analizele privind politici publice de Educaţie şi facilitat peste 175 de apariţii media ale membrilor comunităţii-nucleu;
-
am finalizat: cercetarea privind cum învaţă profesorii în România, cu peste 5.000 de cadre didactice participante la studiu; analiza privind impactul şi evoluţia MERITO în 10 ani de proiect şi o chestionare despre convingerile profesorilor;
-
intensificat investiţia în dezvoltarea profesorilor din comunitate, prin acces la studii şi literatură de specialitate, expertiză din străinătate şi programe de formare cu specialişti, pe teme precum: inteligenţă şi dezvoltare socio-emoţională, relaţionare şi colaborare; abilităţi de facilitare şi formare a adulţilor; comunicare publică; neuroplasticitate sau învăţarea adulţilor, în ~150 ore de învăţare şi dezvoltare, în comunitate.
-
am avansat în micro-grupuri de practică şi învăţare, precum: transformarea culturii şcolare; cum predăm concepte abstracte; managementul proactiv al clasei şi evaluarea în sprijinul învăţării;
-
am celebrat 10 ani de proiect şi am fost împreună pe Via Transilvanica.

















