Colegiul Național ‘Mihai Viteazul’ din București sărbătorește 160 de ani de la înființare

4 decembrie 2025

Colegiul Național ‘Mihai Viteazul’ din București sărbătorește 160 de ani de la înființare


Imagine din galeria Agerpres

Colegiul Național ‘Mihai Viteazul’ din București sărbătorește sâmbătă, printr-o serie de evenimente și proiecte, 160 de ani de la înființare.

Potrivit unei informări a instituției de învățământ, la eveniment vor participa elevi și absolvenți, foști și actuali profesori, oficialități, directori ai școlilor partenere, care se vor bucura de momente artistice, întâlniri, discursuri emoționante și expoziții dedicate celebrării istoriei școlii și a generațiilor de elevi și profesori care au contribuit la prestigiul ei.

Școala a fost înființată printr-un Decret al Regelui Carol I din anul 1865, iar reforma lui Spiru Haret din 1898 o așeza definitiv în rândul instituțiilor de elită din București.

BUCURESTI - LICEUL MIHAI VITEAZUL - 1989

Printre profesorii și absolvenții colegiului s-au numărat Eugen Lovinescu, Ion Barbu, Șerban Țițeica, Valeriu Papahagi, Paul Cornea, Liviu Ciulei, Horia Creangă.

După ceremonia oficială de deschidere și alocuțiunile susținute de reprezentanți ai conducerii școlii, ai administrației locale și ai invitaților de onoare vor urma momente artistice și culturale pregătite de elevi, expoziții tematice ce evidențiază evoluția colegiului de-a lungul celor 160 de ani, întâlniri cu absolvenți ai diferitelor promoții. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Foto: Arhiva istorică AGERPRES

***Mai multe imagini de arhivă pe AGERPRES FOTO

Afisari: 107

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.