Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB) a deschis în această săptămână două centre de pregătire a viitorilor specialişti în energie şi transporturi. Facultatea de Energetică a UPB a inaugurat Laboratorul „Smart Open Platform for Electrical Power System Research – SMART-OPS”, realizat în parteneriat cu o firmă privată şi prezentat ca un pilon esențial pentru formarea generațiilor viitoare de specialiști în domeniul ingineriei energetice.
Laboratorul este dezvoltat „ca un ecosistem educaţional şi ştiinţific complet, deschis şi extensibil, care să susţină programele de studii de licenţă, masterat şi doctorat, să faciliteze cercetarea avansată şi să stimuleze colaborarea naţională şi internaţională. (…) Laboratorul integrează o serie de platforme educaţionale şi de cercetare de la producători consacraţi, asigurând acoperirea întregului spectru de competenţe necesare în sistemele energetice moderne”, au transmis reprezentanţii UPB.
De asemenea, Facultatea de Transporturi, tot din cadrul UPB, are un nou centru modern de cercetare aplicată, dezvoltare tehnologică şi pentru pregătirea viitorilor specialişti în transportul feroviar inteligent. Potrivit reprezentanţilor facultăţii, Centrul de Cercetare „Hitachi Rail” este un proiect dedicat excelenţei în domeniul ingineriei electronice, telecomunicaţiilor şi tehnologiilor informaţionale. Realizat în parteneriat cu un investitor privat, centrul reprezintă „o punte solidă între mediul universitar şi cel industrial, oferind un cadru modern şi inovator pentru cercetare aplicată, dezvoltare tehnologică şi pregătirea viitorilor specialişti în transportul feroviar inteligent”. (O.N.)
