Dacă vor să mai rămână la catedră, profesorii pensionari vor trebui să aleagă: ori salariu, ori pensie. Decizia va fi luată printr-o Ordonanță de Urgență

18 noiembrie 2025

Profesorii pensionari vor putea preda până la 70 de ani

Guvernul României pregătește o Ordonanță de Urgență care introduce limitări în cumulul salariu-pensie în sectorul public, conform unui proiect de OUG. Iar profesorii nu fac excepție de la regulă.  Prin urmare, pentru profesorii pensionari, noile reguli interzic cumulul pensiei cu salariul în instituțiile publice, cu excepția cazului în care aceștia acceptă reducerea pensiei cu 85% și obțin acordul anual al conducerii școlii unde predau. Vârsta maximă pentru continuarea activității este de 70 de ani.

Angajatorii vor fi obligați să înceteze contractele de muncă ale pensionarilor care nu își exprimă opțiunea de a continua activitatea în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței. Excepție fac persoanele alese în funcții publice, cele numite prin hotărâri ale Parlamentului sau care dețin mandate prevăzute în Constituție, care pot cumula pensia cu salariul fără restricții.

De asemenea, potrivit aceleiași Ordonanțe de Urgență, se suspendă, până în 2026, posibilitatea transferurilor între instituții pentru personalul contractual plătit din fonduri publice, categorie care include și profesorii angajați prin contracte de muncă. Angajatorii au termen de 10 zile să decidă dacă persoanele detașate pot fi încadrate permanent pe posturi prin transfer în interesul serviciului.

Ilie Bolojan prezidează o ședință de guvern
Guvernul Bolojan, în ședință. Foto: Facebook / Guvernul României

Condiții pentru profesorii care se află în prag de pensionare

Profesorii care se află în prag de pensionare, dacă doresc să mai rămână la catedră, pe lângă renunțarea la 85% din pensie, trebuie să depună cerere de prelungire cu cel puțin 30 de zile înainte de pensionare, iar aprobarea se poate face pentru perioade de un an. Nerespectarea acestor reguli de către unitățile de învățământ sau inspectoratele școlare va atrage amenzi între 20.000 și 50.000 de lei.

Aceste măsuri vin în contextul eforturilor guvernamentale de a reduce cheltuielile bugetare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Urmărește cel mai nou VIDEO

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.