ASE – Locul I în România și 201-300 la nivel mondial în ShanghaiRanking 2025 în domeniul Economie

18 noiembrie 2025

ASE – Locul I în România și 201-300 la nivel mondial în ShanghaiRanking 2025 în domeniul Economie


Imagine din galeria Agerpres

Academia de Studii Economice din București (ASE) se clasează pe locul 1 în România și 201-300 la nivel mondial în domeniul Economie în cea mai recentă ediție a ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2025.

Potrivit unui comunicat de presă al ASE transmis marți, rezultatul marchează o evoluție importantă față de clasarea din anul precedent (301-400), confirmând ‘vizibilitatea internațională și impactul’ cercetării economice realizate la ASE.

Clasamentul, recunoscut la nivel global pentru metodologia sa, evaluează peste 2.000 de universități din aproximativ 100 de țări, pe baza unor indicatori obiectivi privind calitatea cercetării, impactul academic și colaborarea internațională.

‘Performanța ASE confirmă rolul său de instituție de referință în cercetarea economică din România și un actor competitiv pe scena academică internațională’, afirmă sursa citată. AGERPRES/(AS-redactor: Roberto Stan, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – marketing@agerpres.ro.


Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.